Visul 20: 8feb 2020

Mircea Pop a ilustrat un nou vis trimis de voi. Visul pe care l-am primit a fost trăit de Cosmin Simionescu, iar mai jos poți citi descrierea lui:

8feb 2020.

Stăteam liniștit pe terasa casei mele din București, cu pisica mea oloagă, Caia. În urma unui accident nu putea merge bine cu picioarele din spate, mergea împleticit.

Niște pui de pisici, negre, albe, diverse culori, au apărut de pe acoperisul casei vecine.

Erau foarte vesele și zburdalnice. Caia imediat s-a activat si-asa oloaga cum era, a urcat după ele pe acoperiș. Vazand scena, m-am grăbit să mă urc și eu ca sa o prind pe Caia, era periculos pentru ea.

Ce mi s-a părut ciudat e ca de pe acoperișurile caselor vecine se făcea un fel de drum care ducea undeva înainte. Am continuat sa merg pe acel podeț dintre acoperișuri până când am ajuns undeva în afara orașului, într-un fel de Deltă. Deși eu stau în centru, drumul a fost destul de scurt de fapt, maximum 300m.

Acolo am dat de un conac mare și vechi, cât de cât bine întreținut.

Am intrat. Am început sa mă plimb prin el, am urcat la etajele superioare. Pe geam am văzut ca eram într-o delta cu stuf și plante foarte mari. Orașul lăsat în urmă era delimitat de un fel de zid mare. Am continuat să mă urc și mai sus și pe geamurile mari și prăfuite am văzut de data asta marea, cu niște valuri destul de mari, o mare agitată și pustie.

Am continuat sa merg prin casă până am dat de un tip mai în vârstă, rus. Era acolo și cu niște prieteni sau rude ale lui. M-a invitat la el în bucătărie unde m-a servit cu un ceai într-o cana foarte ciudata, care avea o placă de argint în dreptul gurii și trei găuri la bază. Nu știam cum ar trebui să o folosesc, era ceva total ilogic.

Îmi povestea cum el a fost cel mai mare gimnast al Rusiei, prin 1950, când era cel mai iubit și cel mai creativ gimnast. Apoi m-am transpus în această olimpiadă de acum 70 de ani, în care el făcea tot felul de scheme, era foarte sigur pe el și lumea îl aclama și îl admira. Era un stadion cu olimpiada si scena o vedeam alb negru.

M-am întors înapoi la povestea lui și la prietenii lui.

Casa avea un mobilier vechi și elegant, am văzut într-un dormitor un pat din lemn masiv, foarte înalt, ca de rege. Era ca un muzeu totul.

După ce am mai stat puțin la povești m-am hotărât să plec, să revin acasă pe același drum printre acoperisuri, pe unde am venit. Nu cred ca mai aveam și pisica cu mine.

Între timp, Caia a murit, la un an după vis.