Maşina de întors timpul la Cărtureşti MŢR

11 iulie 2011


"Prin 1987 sau 1988, la Cenaclul „Universitas”, şi-a făcut apariţia o studentă la Medicină, Daniela Moraru, ale cărei poeme mi-au produs nu doar încântare, ci şi uimire. De unde atâta dezinvoltură şi proprietate poetică – mă întrebam, aflând că viitoarea doctoriţă venea de la Sibiu, dar nu-l citise pe M. Ivănescu?! Am crezut în vocaţia ei de poetă, i-am reproşat că nu se ia în serios, am regretat apoi plecarea ei în Statele Unite...
Iată însă că fatalitatea talentului îşi spune până la urmă cuvântul şi Daniela Moraru, devenită Matei prin însoţirea cu un alt membru al Cenaclului „Universitas”, Sorin Matei, nu a renunţat la poezie. Nici doctoratul în Medicină, nici munca de cercetare hiperspecializată în care s-a angajat nu au împiedicat-o să arunce asupra lumii privirea ei de atunci, o privire selectivă şi penetrantă în care persistă naivitatea acută şi cruzimea inocentă a copilăriei. De unde de altundeva magnetismul cu care se încarcă descrierile şi evocările sale, care caută anume obiectele şi gesturile mărunte, domestice, simple? Priviţi la ce priveşte poeta şi, mai ales, cum simte lucrurile, cum le prinde împreună, cum îşi poartă o intuiţie sau o imagine prin tot poemul, cum aşterne asupra lui o pulbere fină, aproape imperceptibilă, pe care noi o aspirăm prin toţi porii."

Mircea Martin

Recomandări (85) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Soman Chainani la FestivalYA 2024
Cele mai frumoase povești despre Bine și Rău de Oana Purice 16 septembrie 2024
Ce faci când binele și răul nu mai sunt deloc ce par a fi și când unul stă să-i ia locul celuilalt? Scrii o serie tradusă în 35 de limbi și vândută în...
Mai multe
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART