Prelungiri Trofeul Arthur

16 septembrie 2014

Am decis să prelungim termenul de înscriere pentru cea de-a treia ediţie a concursului de creaţie literară Trofeul Arthur până pe data de 25 septembrie. Vă reamintim că acest concurs este dedicat atât scriitorilor consacraţi cât şi debutanţilor şi îşi propune să ofere tânărului public cititor o alternativă autohtonă contemporană la literatura internaţională din segmentele copii şi young adult.
Puteţi trimite manuscrisele dumneavoastră pe adresa de email [email protected]Îi aşteptăm, astfel, pe toţi cei care nu au reuşit să-şi finalizeze lucrările la data limită anunţată iniţial sau pe cei care nu au auzit de concurs până acum, dar ţin ascuns într-un sertar un manuscris valoros, să-şi înscrie creaţiile la una din categoriile anunţate pe blogul editurii Arthur.
Marele premiu oferit este de 3000 de euro şi publicarea cărţii la Editura Arthur.
Prin acest concurs, dar şi prin intermediul altor proiecte editoriale, Editura Arthur încearcă să creeze o platformă viabilă care să susţină creaţia autohnotă dedicată publicului tânăr. Ne dorim să păstrăm vie tradiţia unor autori precum Gellu Naum sau Tudor Arghezi şi să-i promovăm pe cei mai interesanţi şi mai originali scriitori români ai momentului.
Mult succes tuturor participanţilor la concurs!

 

Recomandări (85) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Soman Chainani la FestivalYA 2024
Cele mai frumoase povești despre Bine și Rău de Oana Purice 16 septembrie 2024
Ce faci când binele și răul nu mai sunt deloc ce par a fi și când unul stă să-i ia locul celuilalt? Scrii o serie tradusă în 35 de limbi și vândută în...
Mai multe
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART