O zi din viața unui scriitor #9. Povestitor: Péter Demény

Cu textul trimis de Péter Demény încheiem ancheta lunii martie, în care i-am provocat pe autorii Arthur să ne povestească cum arată o zi din viața lor văzută din perspectiva obiectelor și a ființelor care îi înconjoară. Péter se lasă privit de sobă și de cana muștar cu linguriță albastră, iar cum prin casă se află și o pisică, era exclus să nu zică și ea două vorbe. Pe autor îl puteți urmări citind un fragment în filmulețul dedicat anchetei O zi din viața unui scriitor. ?

Am căutat o pisică potrivită pentru a însoți textul lui Péter și ne-a atras atenția ilustrația lui Vali Petridean din Trecere pentru pitoni, un volum cu poezii deștepte și amuzante de Carmen Tiderle.

Péter Demény – Pisică albă, linguriță albastră

Soba își cam pierde răbdarea. „De ce nu citești tu cărțile de pe mine?!” Degeaba-i spun că mai citesc și eu, hop și pisica: „Nu-i adevărat, nu-i, nu-i!” Dar pe ea oare cine a întrebat-o? Jur că citesc mult, dar într-adevăr mai puțin din bibliotecă. Sau, și mai rău, abandonez câte-un volum pentru un altul pe care îl primesc mai târziu, sau (God save my soul!) pentru un text citit pe net care trebuie musai tradus în maghiară.

Singura mea alinare, pe lângă zâna mea cea bună care apare și dispare – poate de aceea se numește Furtunica –, sunt lingurița cu coadă albastră și ceașca muștar. Ele vorbesc în cor pentru că simt că am nevoie de încurajare și le răspund sobei răutăcioase și pisicii și mai și: „Mai lăsați-l, vedeți că e numai om!” Asta nu mă consolează prea tare, dar e totuși o apărare împotriva puhoiului de reproșuri.

Eu tot nu mă las, citesc ce pot și traduc ce vreau. Soba aproape că explodează, Năsuț – încă nu v-am spus? Ăsta e numele pisicii – pleacă la plimbări interminabile, numai lingurița și ceașca sunt mai înțelegătoare.

Năsuț e nesuferită. „De ce nu mă citești pe mine?!” – miaună nemulțumită. Și când vede că fac o față tâmpă, îmi sare în poală. Încep s-o mângâi și tot sunt nedumerit, dar energia ei torcătoare mă îndrumă cumva. Aflu din pufoșenia ei că astăzi s-a bătut cu toți motanii de pe stradă și i-a pus la punct pe rând. Răsfoind-o mai departe, dau de căldura mâinii copilului care i-a zis bunicii sale că Năsuț conduce motocicleta și o mai și parchează. Nu m-ar mira nici asta, este o adevărată personalitate, iar Furtunica o iubește mult. Nu prea-mi place că aleargă după vrăbii și câteodată chiar le mănâncă, dar ce să-i faci? E totuși o felină.

Și-mi dau seama dintr-odată că „cititul” nu se referă doar la activitatea cunoscută de toți. Poți să citești animale, păsări, piețe, străzi, gări, stații de autobuz, săracii care dorm pe stradă – orice. E nevoie doar să-ți lași deoparte temerile și distanța pe care ți-o impui între tine și lume. Poți citi cu mâinile, cu ochii, cu nasul, cu urechile, și mai ales cu inima. Dacă ea e oarbă, poți să răsfoiești o întreagă bibliotecă, că-i totuna. Dacă nu este oarbă, atunci o să simți mult, o să și suferi din când în când, dar o să trăiești foarte frumos.