Lavinia Braniște - „Rostogol păzește pepenii” (fragment)

CAPITOLUL 2
Grădina lui Rostogol
 

Rostogol, ultimul dintre frați adus de barza Flavia, s-a simțit de la bun început înghesuit în brațele mamei sale, alături de ceilalți zece. Plus că mama dădea semne uneori că nu-i deosebește prea clar pe Protocol, Alveol, Bebemol, Rotocol, Demisol, Nănămol, Kilomol, Pețiol, Staniol, Turnesol și Rostogol.

Așa că Rostogol a stat stingher o vreme, apoi, după ce a mai crescut un pic și a înțeles cum e mersul la ferma unde locuiau, și-a pus în gând să fie un copil bun pentru mama și să se facă remarcat.

În locul unde se termină curtea casei și începe câmpul, și-a încropit o grădină mică în care a semănat câteva semințe de pepene, iar când pe vrejuri au ieșit din flori șapte fructe mici și rotunde, Rostogol și-a pus salopeta dungată cu verde și galben și a început să-și păzească grădina de dimineață până seara.

Fructele au crescut mari și frumoase, dar adevărul este că mica bostănărie a rotofeiului Rostogol profita din plin de marea bostănărie lângă care se afla și mai ales de sistemul de irigații, care hrănea pepenii cu apă din belșug, într-o vară oarecum secetoasă.

Turnesol, cel mai agitat dintre frați și cel mai îngrijorat purcel pe care l-ați putea întâlni vreodată, a zis de la bun început că nu e o idee bună ca Rostogol să-și bată capul cu grădina de pepeni, întrucât aveau să primească oricum de la fermă pepeni pe săturate. Plus că ai parte de ghinion dacă profiți de ceva ce nu e al tău. Plus că pepenii erau acum la fel de mari cât purceii, iar un purcel nu ar putea înfrunta un animal îndeajuns de mare cât să ridice un pepene.

Dar Rostogol o ținea pe-a lui, că vrea să păzească pepenii și să vină cu ei în dar la mama și să stea cu toții la masă să mănânce pepene, iar mama să-l laude de față cu toată lumea și să nu-l mai confunde niciodată.

— Treaba ta, îi spusese Turnesol, dar asta nu e o ocupație pentru purcei. Și mai profiți și de apa vecinilor... Mie nu-mi miroase a bine.

Și cu șapte pepeni, și fără șapte pepeni, vecinii oricum aveau un câmp mare de nu-l puteai cuprinde cu privirea. Purceii știau că se întinde până hăt, la șosea, la șirul de plopi, dar șirul de plopi era departe și nu-l vedeau, deci era ca și când n-ar fi existat.

Și mai era ceva, fie vorba între noi. Lui Rostogol nu-i displăcea deloc să fie singur pe câmp și să-și petreacă zilele de vară într-o cușcă de lemn abandonată, care fusese a vreunui câine și pe care el o trăsese cu dinții până la bostănărie.[...]

În ziua în care a dispărut Rostogol, bărzoiul Zdrell, care ducea bebeluși cu jumătate de normă (ca să-i mai rămână timp și pentru el), tocmai livrase cinci pui de veveriță extrem de mici, toți deodată, într-o scorbură din apropiere. Apoi o luă pe jos pe câmp, la o plimbare, către căsuța de paznic a lui Rostogol.

Câmpul era ciudat de pustiu, iar Zdrell își dădu seama ce era schimbat față de ziua dinainte abia când ajunse în grădina purcelului și văzu că cei șapte pepeni fuseseră culeși. Se întoarse să se uite pe câmp, își puse aripa streașină la ochi și văzu că toți pepenii dispăruseră. Apoi bătu cu ciocul în acoperișul căsuței, dar înăuntru nu era nimeni.

Rostogol păzește pepenii, Lavinia Braniște

Cu ilustrații de Andrei Măceșanu

Editura Arthur 2017

Paperback, 136 p, 160x200

Lansarea volumului la Bookfest cu participarea autoarei: sâmbătă, 27 mai, ora 14:30, standul editurii Arthur.