„Jurnalul unui puști 15" - interviu cu traducătoarea Ioana Vîlcu 

Seria Jurnalul unui puști de Jeff Kinney a ajuns la volumul 15, La ananghie. Am întrebat-o pe Ioana Vîlcu despre experiența traducerii și despre fragmentele care au amuzat-o cel mai mult. Iată ce ne-a povestit. 

Ce volume din seria „Jurnalul unui puști" ai tradus? Cum ai descrie experiența traducerii unui volum de Jeff Kinney comparativ cu alte cărți pentru copii? 

Am preluat traducerea seriei începând cu volumul 12, Escapada. Sunt cam mare ca Jurnalul unui puști să fi fost cartea copilăriei mele, dar știam seria de la nepoții mei, care erau fani. Credeam că o să fie o traducere simplă, fără bătăi de cap, dar Jeff Kinney folosește multe expresii idiomatice, se bazează pe naivitatea lui Greg ca să creeze situații comice și mi-am dat repede seama că trebuie să-mi aleg foarte bine cuvintele. Să fie un text ușor de înțeles, mai ales de cei care acum învață să citească, dar, măcar din când în când, să folosesc niște cuvinte cu o sonoritate aparte, care să li se pară amuzante copiilor și pe care să vrea să le țină minte.

Pentru ce fel de cititori sunt cărțile lui Jeff Kinney?

Cred că mai toți ne putem regăsi în cărțile din seria asta, nu trebuie neapărat să fii copil ca să te amuzi de/cu Greg și familia lui. Dar e drept că Jeff Kinney cunoaște foarte bine puștii de azi și știe ce le place, așa că nu e de mirare că e un scriitor atât de îndrăgit. Universul din Jurnalul unui puști e foarte asemănător cu universul nostru, doar că Jeff Kinney duce lucrurile un pic mai departe și cred că tocmai forțând limitele reușește să creeze acele situații atât de hazlii și de memorabile. 

Cum a fost să traduci volumul 15? Cum ai ajuns la varianta titlului „La ananghie”?

Am tradus volumul 15 în plină pandemie, când stăteam aproape doar în casă și visam la vremurile în care normalitate însemna și să te vezi liniștit cu prietenii sau să pleci în concediu fără griji. Așa că m-am bucurat să traduc o carte despre vacanță și m-am amuzat tare urmărind peripețiile prin care trece (și de data asta) familia Heffley.  

Cu titlurile mereu e mai complicat. Majoritatea nu pot fi traduse cuvânt cu cuvânt, așa că trebuie să găsesc niște expresii cât mai aproape de mesajul din original. Din fericire, pot să mă consult cu redactorii cărților și împreună alegem cel mai bun titlu posibil. „La ananghie“ mi s-a părut că exprimă cel mai concis acțiunea cărții și e genul de expresie care îți stârnește interesul: Oare ce-a mai făcut Greg de data asta?!

Poți să alegi fragmentul care te-a amuzat cel mai mult din volumul 15?

Ooo, da! De departe cel mai mult mi-a plăcut când sconcsul intră în rulota familiei Heffley și... îi împute pe toți și frenezia care se iscă apoi, când încearcă să scape de miros. 

Dă-ne exemplu o situație neplăcută pentru Greg, familiară cititorilor de azi. 

Cred că majoritatea puștilor din ziua de azi ar urî seiful pe care-l cumpără mama lui Greg. De fapt, și eu aș fi tare supărată dacă ar trebui să renunț la telefon. Lăsând gluma la o parte, o pauză de la ecrane și electronice e clar bine-venită, uneori parcă uităm că există viață și offline.

Citește mai multe pagini din carte aici.