Interviu cu ilustratoarea Oana Ispir

Oana Ispir (n. 1983, Craiova) este ilustratoare de carte, de jocuri și jucării, o meserie la care visa de mică. Îi place uneori să creadă că are în atelier o ușă deschisă tot timpul spre copilărie, de unde își ia inspirația. 

Care a fost cartea preferată a copilăriei tale? Dar cartea pe care ai fi vrut să o ilustrezi?

Oana Ispir: Am avut multe cărți, și e tare greu să aleg, dar bineînțeles în memoria mea au rămas mai mult cele ilustrate. Îmi aduc aminte foarte bine de “Nică fără frică” de Nina Cassian cu ilustrații de Perahim, o carte găsită fără coperți în biblioteca bunicilor. Ah și povestea lui Harap Alb cu ilustrații de Val Munteanu, avea cea mai mare dimensiune din toata biblioteca și ilustrații întinse și pe două pagini, ce mai, un mic muzeu împăturit. Aș fi vrut să ilustrez “Momo” de Michael Ende, are niște imagini descrise atăt de bine că striga după ilustrații.

Când și cum ți-ai dat seama că-ți dorești să devii ilustratoare?  

În timpul facultății am primit propuneri de ilustrat cărți pentru copii și mi s-a părut o lume caldă și amuzantă, cumva mai liberă de reguli. Am trecut de-a lungul anilor prin diferite proiecte în paralel cu jobul de zi până a devenit ilustrația principala mea ocupație.

Care este ilustratorul tău preferat (român sau străin)? De ce?

În prezent îmi place Gosia Herba, și destul de mulți alți ilustratori polonezi. Poate pentru lipsa de teamă în a folosi negru, fără să alunece în sumbru. Sau pentru urmele de expresionism din lucrări, sau pentru cum se împacă în același spațiu un desen decorativ cu textură vibrată. Dar o să mai adaug și Shaun Tan, Jon Klassen, Julia Sarda, Melissa Castrllon, Pablo Auladell și alții ce ocupă pe rând locul de ilustrator preferat, în funcție de vreme sau stare.

Ai vreun tabiet atunci când lucrezi?

Nu am nici un tabiet când lucrez, îmi plac schimbările. Schimb cum și când pot masuța, camera, canapeaua, patul, pădurea sau orașul de unde lucrez.

Dacă nu ai fi ales această meserie, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?

Poate m-aș fi îndreptat spre alte laturi ale cărților, tipar, legatorie sau paginație.

Cum ai descrie experiența ta cu Cronicile Domnișoarei Poimâine? Ce tehnici folosești, ce ne poți spune despre culorile folosite, despre elementele alese pentru a ilustra curgerea timpului? 

Ilustrațiile pentru Cronicile Domnișoarei Poimâine sunt realizate digital, respectând însă procesul tehnicii de gravură în relief, folosită în trecut la ilustrarea cărților imprimate la presă. De aici și paleta limitată de trei culori, echivalentul a trei plăci de imprimare. Culorile au fost alese la începutul seriei, pornind de la violet, culoarea preferată a domnișoarei Poimâine.

Care a fost scena pe care ți-a plăcut cel mai mult s-o ilustrezi?

Scena mea preferată este cea cu concertul de rock, de altfel asta e latura preferată a cărții, amestecul de elementele de lume contemporană într-un tărâm de basm.

Poți să recomanzi o carte de la Editura Arthur? De ce ți-a plăcut?

Sosirea de Shaun Tan e una din cărțile mele preferate. E o bandă desenată fără cuvinte, care povestește în desene fine și cu poezie starea de imigrant, într-un fel universal. A fost o bucurie de colecționar să o văd publicată și în România.