Autorul lunii februarie - Julio Cortázar sau Gâlceava zgârfanului cu porcovățul

Pentru că Julio Cortázar este autorul lunii februarie la Editura ART, vă invităm să citiți un fragment din romanul "62. Model de asamblare" tradus în premieră în limba romană de poetul Marin Mălaicu-Hondrari:

***

Bineînțeles că discuțiile nu au nici o legătură cu rândunelele, așa cum poate verifica oricine înțelege limba celor doi tătari.

— Dintre toți cei pe care-i cunosc tu ești cel mai zgârfan, zice Calac.

— Iar tu cel mai porcovăț, zice Polanco. Decât să mă faci pe mine zgârfan, mai bine ți-ai scheleta fața în oglindă.

— Ții neapărat să mă caftelicești, don, zice Calac.

Amândoi se scheletează cu o nătânganie cumplită. Polanco scoate o bucată de cretă și desenează pe dușumea o sârdă.

— Ești cel mai zgârfan, zice Calac.

— Iar tu cel mai porcovăț, zice Polanco.

Calac muștrelește sârda cu talpa pantofului. Par gata să se ia la stropneală.

— Ești cel mai zgârfan, zice Calac.

— Iar tu cel mai porcovăț, zice Polanco.

— Ții neapărat să mă caftelicești, zice Calac.

— Tu mi-ai muștrelit sârda, zice Polanco.

— Ți-am muștrelit sârda pentru că m-ai crăznit porcovăț.

— Și te crăznesc iar, dacă e cazul.

— Pentru că ești un zgârfan, zice Calac.

— Un zgârfan e mult mai mult decât un porcovăț, zice Polanco.

Polanco scoate o drincă din buzunar și îi trage una lui Calac care nu se trânde.

— Acum o să momârdești iar că sunt un zgârfan, zice Polanco.

— Eu te momârdesc cum am chef și îți muștrelesc orice sârdă, zice Calac.

— Dacă e așa, atunci îți stronpesc drinca drept în rânză.

— Degeaba, că tot zgârfan rămâi.

— Iar tu un amărât de porcovăț.

— Și unui zgârfan ca tine îi muștrulesc toate sârdele chiar de-ar scoate o drincă cu șase stele.

— Îți spun că-ți stropnesc drinca asta, zice Polanco, scheletându-l de aproape. Nu-mi muștrelește mie nimeni sârda și nici nu mă crăznește zgârfan.

— Vina e a ta, orice-ar fi, pentru că tu m-ai crăznit primul, zice Calac.

— Tu m-ai crăznit primul, zice Polanco. Eu n-am făcut decât să te contracrăznesc, dar tu mi-ai muștrelit sârda și m-ai momârdit zgârfan.

— Te-am moșmondit după ce m-ai scheletat tu.

— Și de ce mi-ai muștrelit sârda?

— Ţi-am muștrelit-o că m-ai scheletat cum nu se face și nu mă scheletează pe mine un porcovăț chiar dacă scoate o drincă.

— Gata, gata, zice Juan. Pare o sesiune de la convenția de dezarmare din Geneva, credeți-mă că știu ce zic.

— Nu l-ai stropnit deloc cu drinca asta? Întreabă parazeul meu, care vrea mereu să pară că e pe fază.

— Grijanie mare, zice Polanco. Să zicem că apoi se tontălează, numai asta-mi mai trebuie la cât de greu mi-e să-l țin în formă. Cu armele nu te joci, moșule.

— Pieptul meu ar fi o nemeritată teacă de argint pentru mizeria aia, zice Calac. Hai, bag-o la loc în buzunar că tare-i mai plac scamele.

(Julio Cortázar, 62. Model de asamblare, traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura ART, 2016)

***

Julio Cortázar și motanul său Theodor-W. Adorno