Cum a apărut antologia „Fabule și vorbe cu tâlc”

de Arthur 25 august 2021
Cum a apărut antologia „Fabule și vorbe cu tâlc”

Puține cărți ne‑au făcut să râdem atâta.

 

Cum a apărut antologia Fabule și vorbe cu tâlc ? Iată ce povestesc redactorii:

 

Toată redacția s‑a îndrăgostit de carte şi umblam pe rând prin biblioteci şi anticariate să găsim fabule şi proverbe. Nici nu ne prea plăceau fabulele înainte de cartea asta, dar între timp am devenit cu toții mari admiratori. Da, e firesc, fabulele vorbesc de adevăruri general umane, dar unii fabulişti reuşesc să ni le spună cu vervă şi umor. Şi puține cărți ne‑au făcut să râdem atâta. Am renunțat la textele greoaie şi cu o morală un pic prea şcolărească şi am ales texte vii, ironice şi pline de umor. Ar fi fost şi Arghezi, să ştiți că nu l‑am uitat. Dar în această ediție nu s‑a putut folosi – vă spunem altă dată de ce. Am ales fabulişti consacrați, dar şi autori care au scris poate doar o singură fabulă, cum ar fi Camil Petrescu. Iulia, într‑o vacanță la Braşov, a găsit cartea lui Alexandru Muşina, din care am ales două fabule. Diana, care caută mereu poezii pentru copii, a găsit cartea lui Grete Tartler, unde a descoperit alte două fabule.

Ar mai fi fost de pus câteva, dar ne‑am gândit că deja doi ani e destul de mult de lucrat la o carte. Poate într‑o ediție viitoare…

 

        

 

Ilustrațiile fabuloase îi aparțin Adelinei Butnaru, cea care deschide volumul cu Câteva vorbe. La final, face următoarea listă:

Scurtă listă cu ceea ce urmează să găsiți în paginile următoare: 53 162 de litere, 9 111 cuvinte, proverbe, ilustrații, ironii, glume, sinonime, antonime, o gașcă de muște, o vulpe îndrăgostită de La Fontaine, o broască zburătoare, râme, crapi, dovleci, măgari cântăreți, un bou meditativ, fabule reale venite de la cei mai importanți autori, câini, căței, un leu măgar.

Există un om care s‑a bucurat că lista nu e mai lungă. Omul se grăbea, că așa suntem noi – mereu grăbiți. Și a citit doar Câteva vorbe înainte care începeau cu „Există un om care a cumpărat această carte…“

Răsfoiește volumul aici.

 

Antologie îngrijită de Adrian Săvoiu și Diana Zografi

Ilustrații de Adelina Butnaru

 

Recomandări (85) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Soman Chainani la FestivalYA 2024
Cele mai frumoase povești despre Bine și Rău de Oana Purice 16 septembrie 2024
Ce faci când binele și răul nu mai sunt deloc ce par a fi și când unul stă să-i ia locul celuilalt? Scrii o serie tradusă în 35 de limbi și vândută în...
Mai multe
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART