Crești cu povești. Recomandări de lectură pentru copii

de Marcia Marin 08 aprilie 2024
Crești cu povești. Recomandări de lectură pentru copii

Poveștile ne ajută să creștem. Când suntem foarte mici, ascultăm povestea și o urmărim prin intermediul ilustrațiilor. Asociem cartea cu un moment liniștit petrecut cu părinții sau alte persoane apropiate, un moment diferit de oricare altul. Apoi vine timpul să citim singuri, să ne alegem cărțile care ne atrag, până când lectura devine un obicei care ne aduce plăcere, ne face să înțelegem și să descoperim lucruri noi, să simțim emoții, să ne dăm seama că o carte bună are puteri nebănuite asupra noastră.

Copiii cresc cu fiecare carte citită. Ca să descoperi cărți noi potrivite pentru copilul tău, începem o rubrică de recomandări pe canalul nostru de Youtube. Livia Lucan-Arjoca îți prezintă în fiecare lună câte trei titluri publicate la Arthur, Vlad și Cartea cu Genius sau MiniGrafic, potrivite pentru copii cu vârste între 2-14 ani.

Livia Lucan-Arjoca (Roșca) este scriitoare, jurnalistă, manager cultural și inițiatoare de programe de educație prin cultură. Are în portofoliu Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opera Prima și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie, „Ruj pe icoane”, 2006.

Din 2005 este activă în industria comunicării, ca jurnalist specializat pe domeniile sănătate şi parenting pentru cotidianul Adevărul și editor online pentru website-uri asociate publicaţiilor din trustul Adevărul.

Foto: Livia Lucan-Arjoca

În 2015 a înființat Asociația 7 ARTE și a inițiat programul smARTkid, care promovează educația prin cultură, inclusiv prin ateliere educative, creative şi recreative pentru copii şi tineri.

Este antrenoare de creativitate pentru ateliere de scriere creativă, storytelling, lectură, jurnalism şi blogging, organizate de Asociația 7 ARTE și a coordonat an de an caravane cu scriitori pentru copii, în mediile rurale și în zone defavorizate. Organizează constant evenimente de susținere a educației prin cultură și coordonează programe de educație prin cultură la ONG-ul 7 ARTE.

Are trei copii minunați: Andrei, Alexandru și Gloria, care îi oferă multă bucurie și nenumărate ocazii să revină la copilărie, privind în trei oglinzi diferite și să „crească cu povești”.

 

ilustrație de Mircea Pop

Ca să recunoști proiectul în avalanșa de informații din social media, am ales câteva personaje reprezentative pentru Arthur, reimaginate de ilustratorul Mircea Pop într-un cadru de poveste, în care cititorii sunt așteptați să-și măsoare înălțimea.

La începutul fiecărei luni, vino pe canalul de Youtube Arthur să descoperi cărți noi în secțiunea „Crești cu povești”. 

Recomandări (85) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Soman Chainani la FestivalYA 2024
Cele mai frumoase povești despre Bine și Rău de Oana Purice 16 septembrie 2024
Ce faci când binele și răul nu mai sunt deloc ce par a fi și când unul stă să-i ia locul celuilalt? Scrii o serie tradusă în 35 de limbi și vândută în...
Mai multe
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART