Primul cadru dintr-o bandă desenată este rareori cel mai important. Coperta este imaginea puternică care atrage ochiul cititorului. Ultimul panou este cel care are ultimul cuvânt de spus. Primul cadru are deseori rol expozitiv. Iar în măsura în care deschide o pagină sau o secvență puternică, este deseori cea mai puțin impresionantă imagine. Tocmai de aceea, pentru a nu lăsa prima impresie pe seama unei coperte asupra căreia nu au control sau care poate să lipsească (cum e în cazul benzilor publicate în magazine) unii autori preferă să înceapă cu o planșă întinsă, deseori îincorporând logotipuri și acționând ca un preambul pentru poveste.
Există totuși excepții, iar acestea sunt câteva dintre ele.
-
Watchmen de Alan Moore și Dave Gibbons
Primul cadru din Watchmen este insăși coperta. Contrastând cu majoritatea benzilor desenate publicate în 1986, copertele de la Watchmen nu reprezintă personaje, ci doar un mic detaliu din secvența care deschide capitolul. În cazul acesta, este vorba despre pata de sânge de pe insigna Comediantului în timp ce locul în care a căzut este spălat, iar sângele i se scurge în canal. Atât insigna, cât și forma petei sunt motive grafice importante care se vor regăsi pe parcursul romanului grafic.
-
Stigmata de Lorenzo Mattotti și Claudio Piersanti
Stigmata se deschide cu un exercițiu de abstractizare, atât grafic, cât și textual. O furie de cerneală se zbate pe pagină în spirale furtunoase care se aglomerează în centrul imaginii, refuzând să permită ochiului să evadeze.
- Aventuri în Momilandia de Tove Jansson
Prima casetă din Aventuri în Momilandia debutează cu o întrebare firească: ”Ce-i asta?”. Asta pare că se întreabă șoricelul care privește înspre sfera cu coadă ce stă prin iarbă. Asta se întreabă și cititorul. E de ajuns să trecem la cadrul următor pentru a afla răspunsul.
- Corto Maltese: Conga bananelor de Hugo Pratt (din volumul Departe, tot mai departe)
Multe dintre povestirile cu Corto Maltese se deschid prin cadre cu oceanul întinzându-se la nesfârșit sau cu protagonistul întins languros cu picioarele pe vreo masă, trăgând din țigară melancolic. În Conga bananelor, în schimb, ne întâmpină țevile unor arme. Suntem pe Coasta Mosquito în plin Război al Bananelor. Soarele orbește acolo unde cade și arde umbre opace unde nu poate ajunge. Iar în aer plutește o tensiune electrizantă.
5. The 6 Voyages of Lone Sloane de Philippe Druillet
Aventurile lui Lone Sloane sunt compuse aproape exclusiv din imagini puternice, iar prima dintre ele dă tonul. Poate e impropriu să-i zic cadru, deoarece pagina e realizată în tehnica spațiului continuu, iar elemente diegetice, cum ar carlinga navei pilotate de personaj, sunt în același timp și chenare ornamentale care separă panourile între ele. Oricum, designul navei mai degrabă gotic decât futurist, felul în care Lone Slone stă întins cu o mână pe o manetă, cu cealaltă butonând ceva pe pupitru, privind parcă posedat înainte, spațiul cosmic arzând sângeriu în spate, chiar și conceptul paginii de care nu poți scăpa, toate acestea sunt o deschidere puternică și aptă pentru ceea ce urmează.
