Avanpremieră „Să înțelegem benzile desenate (Arta invizibilă)”

Să înțelegem benzile desenate nu este nici prima, nici cea mai desăvârșită lucrare de critică a benzii desenate. Ar fi fost și trist ca studiul acesteia să înceapă și să se oprească în 1993. Însă față de ceea ce s-a produs înainte (manuale, monografii, istorii, cronici) se apleacă asupra limbajului invizibil al benzii desenate, asupra morfologiei și sintaxei sale, asupra felului prin care semnele se organizează pe pagină pentru a produce sens. Spre deosebire de cele care i-au urmat, mai ales după ce studiul benzii desenate s-a formalizat și academizat, lectura sa nu e doar lejeră, ba chiar plăcută și pe alocuri haioasă. Iar mai ales, față de marea majoritate a lucrărilor de critică a benzii desenate, este ea însăși o bandă desenată. Astfel, teoria este expusă și demonstrată chiar în fața ochilor cititorilor care n-au nevoie de un bagaj anterior de exemple pentru a se convinge dacă ipotezele și explicațiile lui McCloud sunt valide, ci e de ajuns să treacă prin paginile volumului pentru a vedea dacă le citesc așa cum le indică naratorul-autor sau nu. Fiecare procedeu devine propriul său exemplu. Poate de aceea cartea a fost apreciată nu doar de cititorii și autorii de bandă desenată, ci și-a găsit locul și în studiul altor medii multimodale, cum ar fi jocurile video, web-ul sau filmul.

Oricare cititor ce dorește să înțeleagă banda desenată ca un mediu artistic în sine ar trebui să treacă și prin Neil Cohn sau Thierry Groensteen, prin nenumăratele monografii și istorii, precum și să citească bandă desenată multă și variată. Dar puține locuri sunt mai potrivite pentru a începe decât Să înțelegem benzile desenate.

Text de Alin Răuțoiu