„Pentru mine e sigur faptul că nu s-a scris niciodată ceva mai profund despre Baudelaire.”
Emil Cioran, Scrisoare către Geneviève Fondane, datată 7 mai 1946
Ediţia de faţă îşi propune să descopere şi/sau să redescopere pentru publicul român un foarte important autor.
Născut în 1898, la Iaşi, într-o familie evreiască, a cărei ramură maternă număra câţiva cărturari de marcă, B. Wechsler va deveni sub numele de B. Fundoianu un publicist remarcabil şi un poet care va reformula lirismul românesc, iar sub numele de Benjamin Fondane va semna scenarii de film, piese de teatru, eseuri filosofice şi poeme care l-au impus în elita intelectualităţii franceze.
Comentator literar şi politic de o luciditate excepţională, vecină uneori cu profeţia, apropiat de mediile Avangardei, dar adversar al oricărui extremism străin de spiritualitate şi de cultură, Fundoianu - Fondane a sfidat calomnia împrejurărilor istorice şi a crezut în mesajul şi în destinul operei sale: Fundoianu - Fondane este un autor peren, adică actual.
Editorii
„Pe măsură ce-l cunoşteai mai bine, descopereai în el o exigenţă cu adevărat patetică de puritate pe care n-o putea satisface nici un simulacru, nici un compromis. Scepticismul şi ironia lui Fondane nu erau decât manifestarea maximalismului său. Sălbatica bucurie cu care săpa la rădăcina adevărurilor stabilite nu era decât reversul urii sale faţă de idoli, oricare ar fi fost aceştia; era dintre aceia care vor totul sau nimic..."
Boris de Schloezer, Fondane sau exigenţa absolutului, în „Cahiers du Sud", nr. 287, 1947
Shakespreare, Baudelaire - şi ei au gândit ca noi şi nici ei nu cereau decât să gândească la fel ca noi. Voiau să fie ca toată lumea, îi invidiau pe oamenii care nu aveau nimic în comun cu nişte Macbeth, Stavroghin, Kirilov, ar fi dat totul numai să nu-şi dea seama că arta nu este propriul său scop şi că abisul nu poate fi evitat. [...] De ce au renunţat brusc să-şi amintească de posibilităţile şi de limitele artei lor şi, ştiind că atacă pe cineva mai puternic decât ei, că se vor prăbuşi în cele din urmă sub sarcina lor, de ce au încercat, cu toate uşile şi ferestrele deschise, să exprime, să cuprindă inexprimabilul? [...] De ce oare să ne aplecăm cu atâta aviditate, cu atâta anxietate asupra acestor oameni şi să-i considerăm mai „importanţi" decât ceilalţi, dacă nu pentru a citi în ei oglindirea aproape ştearsă, dar care străluceşte încă pe pielea şi în opera lor, a contactului prelungit cu acel lucru extrem, acel apeiron care, altădată, la întoarcerea de pe munte, strălucea atât de tare pe chipul Profetului, încât poporul - ca noi, cei de astăzi - a trebuit să-l roage: „Du-te şi vorbeşte cu El, în locul nostru, de frică să nu murim"?
B. Fondane, Baudelaire şi experienţa abisului
Abisul este o temă în care Fondane se regăseşte cu propriile lui obsesii şi temeri, abisul devine de-a lungul cărţii propria lui temă, tema exegetului, nu doar a scriitorului comentat. Nu cred că exagerăm desluşind în alegerea şi în formularea ei presimţirea funestă a lui Fondane, previziunea lucidă a unui rău universal şi, totodată, încercarea sa disperată de a conjura acest rău.
Mircea Martin
„Această carte a regretatului Fondane reprezintă mai mult decât un simplu studiu despre Baudelaire şi multe dintre paginile sale privesc problema înspăimântătoare a vieţii morale din societatea de astăzi."
Benedetto Croce, în Quaderni della „Critica", vol. 4, nr. 11, iulie 1948
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota