Youngart Spotlight - Sînziana (vampressbathory)

20 mai 2020

#bookstagram a început ca un hashtag, pentru a indica fotografiile în care apar cărți.

Imaginile sunt însoțite adesea de recenzii, stârnesc discuții, sunt sugestii utile pentru cluburile de carte.

 

Un bookstagrammer e, deci, cineva care iubește cărțile atât de tare, încât le face poze cu duiumul. Care petrece ore întregi pentru a pune în ce mai bună lumină cartea preferată J. La propriu și la figurat. 

 

Și de asta ne bucurăm să vi-i prezentăm pe cei mai cool bookstagrammeri. 

Cei mai implicați, cei mai dedicați. Ce mai, cititorii ăia adevărați. 

Cei care citesc pe rupte și pe lângă asta au devenit și incredibil de pricepuți în a convinge pe toată lumea că cititul e o treabă cool.

 

Printre cei mai activi bookstagrammeri de la noi e Sânziana.

 

E omul din spatele @vampressbathory și ne-a fost de un imens ajutor atunci când am organizat Harry Potter Book Night, la începutul anului.

Am făcut, cot la cot, baghete pentru micii vrăjitori, a meșterit cea mai tare Pălărie de selecție și le-a arătat celor mici smiciurile ei de acasă ⚡

V-o prezentăm pe Sînziana:

 

Cum îți poți descrie bookstagramm-ul (într-un cuvânt)?

 

Am să trisez un pic şi am să-l descriu în două cuvinte: haos creativ

 

 

 

Care e prima carte pe care-ți amintești că ai citit-o?

 

Hmm…e cam dificil să răspund la această întrebare. Vin dintr-o familie de iubitori de lectură şi de mică mi s-au citit şi cumpărat tot felul de cărţi. Când am început să citesc singură, mama îmi tot cumpăra cărţi frumoase, dar erau alese de ea.

Cred că prima carte pe care am ales-o eu, a fost în clasa a-IV-a şi am văzut-o la o colegă care se lăuda că citeşte respectiva carte, era destul de groasă şi părea de copii mai mari. Cartea se numea Singur pe lume de Hector Malot. Mi-a plăcut la nebunie şi cred că am citit-o de vreo cinci ori.  

 

Care e personajul tău preferat?

 

Am multe personaje preferate, evident, însă personajul cu care mă conectez este fără dar şi poate Hermione Granger

 

E vreo carte care să-ți fi schimbat viața? Sau să simți că a făcut asta?

 

Seria care mi-a schimbat viaţa este Harry Potter. Am citit prima carte fix la 11 ani şi fac parte din generaţia care a crescut aproape odată cu personajele si cu actorii din filmele HP. Da, noi încă aşteptam să scrie J.K cărţile, sau să iasă filmele. 

Harry Potter mi-a arătat că imaginaţia este nemărginită şi mi-a lărgit orizonturile. Datorită acestei serii am realizat că există şi alte cărti pe lângă cele clasice sau cele din programa şcolară. 

 

Care e autorul tău preferat? 

 

Cred că aceasta este una dintre cele mai difficile intrebări. Am foarte mulţi autori preferaţi şi am să înşir aici câţiva: J.K. Rowling, Pierce Brown, Rick RiordanIsaac Asimov, Jane Austen, Jennifer L. Armentrout etc. Lista este mult prea mare.

 

Speri să se ecranizeze vreo carte pe care ai citit-o?

 

Oh daa, aş vrea filme sau seriale după Cronicile Kane, Eroii Olimpului si Magnus Chase. Nu înţeleg de ce nu le-au ecranizat până acum, au un potential imens. Deşi sunt printre cei cărora le-au placut totuşi filmele Percy Jackson, mi-ar plăcea să le refacă, Aş vrea filme/seriale după toate aceste serii şi aş vrea să respecte cărţile cât mai mult. 

 

 

Ce te convinge să citești o carte: coperta, descrierea sau recomandările celor din jur?

 

Uneori am şi cover buy, dar cel mai mult mă ajută descrierea şi recomandările celor din jur. 

 

Cum arată coperta ta preferată?

 

Scrie Harry Potter pe ea. Glumesc, sincer, nu cred că am o copertă preferată, sunt o grămadă de coperte mişto şi nu poţi alege doar una. 

 

Te-ai îndrăgostit vreodată de un personaj fictiv?

 

Dacă m-am îndrăgostit vreodată de un personaj fictiv ? Lool. În aproape fiecare carte pe care o citesc găsesc un personaj de care mă îndrăgostesc irevocabil. Am şi o listă cu aceste personaje. De obicei sunt personajele acelea tall, dark and handsome, cu doză mare de sarcasm, care sunt la graniţa de a fi personajul negativ. 

 

Ai citit și cărți clasice? Ce crezi despre ele?

 

Am citit o gramadă de cărţi clasice, fie ele româneşti sau nu, am citit chiar şi filosofi care se pot pune la clasici. Cred că trebuie să citeşti măcar câteva cărţi clasice pentru a îţi mări orizonturile literare. Mie mi-au placut şi îmi plac în continuare anumite cărţi clasice, dar nu îi judec pe cei care nu citesc clasicii, fiecare citeşte ce simte şi ce crede. 

 

 

E vreo carte pe care o poți citi la nesfârșit și simți că nu te vei plictisi vreodată de ea?

 

Harry Potter sau Percy Jackson, c’mon, sunt aproape clasice, bine, nu sunt, dar pariez că vor fi clasice la un moment dat. 

 

 

Poți urmări tot ce scrie Sînziana despre cărți pe contul ei de Instagram. Toate imaginile din articol sunt preluate de pe contul @vampressbathory.

 

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART