Ce se întâmplă când cuvintele îți sunt atât prieteni, cât și dușmani? Devii campion la Scrabble!

În spatele unui joc se ascund 100 de piese și un moment de liniște, o legătură cu o mamă dispărută și un prieten tăcut, dar loial, singurul care-l înțelege pe Finlay McIntosh, băiatul care întotdeauna își găsește cuvintele, dar nu și curajul să le rostească. Bâlbâitul îl separă de ceilalți copii și îl transformă într-o țintă. Dacă la școală este hăituit și lovit, acasă nu știe cum să se comporte în preajma tatălui său, mereu obosit și agitat.

Finlay joacă Scrabble de la șase ani și este foarte persistent: fiecare capitol este însoțit de tips and tricks, de o regulă sau de curiozități, toate fiind legate de jocul lui preferat. Indirect, el îl invită pe cititor de cealaltă parte a tablei sau a monitorului; în timp ce piesele sunt schimbate sau înlăturate, formând noi cuvinte și enigme, Finlay devine mai încrezător și îndrăznește să vorbească de grijile ce îl împiedică să fie fericit.

Fragment

Marți, 12 mai

Dragă mamă,

E foarte târziu, dar înainte să mă duc la culcare, vreau să‑ți spun ce s‑a întâmplat azi.

Oliver m‑a atacat iar, dar de data asta i‑am făcut‑o. L‑am lovit puternic cu rucsacul meu, și cred că e posibil să‑i fi dislocat umărul sau așa ceva, pentru că după‑masă l‑am zărit pe terenul de joacă cu brațul într‑o fașă. Știu că nu ai fi de acord, mamă, dar tu nu știi cum e el. A meritat‑o din plin, așa că am hotărât să nu‑mi mai pierd timpul făcându‑mi griji în legătură cu asta.

Ceea ce e mai greu decât pare.

Mă tot întreb dacă va face plângere la domnul Homer, totuși. Nu voi nega dacă o va face, dar dacă îi spun domnului Homer adevărul despre cum Oliver îmi face viața un calvar în fiecare zi, tata va fi implicat și apoi totul va deveni și mai rău. Voi spune doar că l‑am lovit pe O liver și asta e. Oricum, așa cum zic, nu‑mi mai fac griji în legătură cu asta. Serios.

Azi s‑a întâmplat și ceva bun. Am întâlnit un jucător online. Numele lui e Alex. Nu știu sigur de ce, dar dintr‑un anumit motiv, cred că s‑ar putea – doar s‑ar putea – să devenim prieteni în realitate. Pare că trece prin aceleași lucruri ca și mine la școală și era chiar interesat de mine. Dacă ai fi aici, probabil ai spune că am o imaginație debordantă. Ai sta la masa din bucătărie și ai studia cifrele tale de vânzări. Și ai bea ceaiul acela oribil care îți plăcea – lapsang souchong. Ciudat, ăsta e unele dintre lucrurile stranii pe care le‑a menționat Alex.

M‑a făcut să mă gândesc la cum obișnuiam să vin jos, să verificăm temele împreună, sau cum îți povesteam despe ziua mea. Întotdeauna mă ascultai. Tata nu e un ascultător foarte bun și nu ar asculta nicio vorbă despre tine. Se enervează și dacă alți oameni aduc vorba de tine. Ca atunci când dr. Khan m‑a trimis la un logoped chiar după ce ai plecat. Nu mi‑a dat niciun exercițiu care să mă ajute cu bâlbâiala; îmi tot punea o grămadă de întrebări, iar multe dintre ele nici nu aveau de‑a face cu vorbitul.

Apoi, când a intrat tata, a trebuit să aștept în fața cabinetului – dar el nu închisese ușa bine. Am auzit‑o spunându‑i că se poate ca bâlbâiala să mi se fi înrăutățit așa tare, în așa scurt timp, din cauza plecării tale. Tata a ieșit nervos și m‑a tras de pe scaun. Mi‑a apucat mâna atât de tare că am crezut că oasele mele vor rămâne permanent.

A trebuit să fug pe lângă el doar ca să‑mi păstrez degetele la loc. A spus că nu era furios. Dar așa arăta. Apoi m‑a întrebat dacă am chef de un burger și un milkshake și să stăm pe malul canalului o vreme. Am spus nu, pentru că vocea i‑a sunat forțată și puțin pițigăiată și am putut vedea că falca începuse să‑i tremure, ca atunci când vă certați voi. Când am ajuns acasă, mi‑aș fi dorit să fi spus da, pentru că aveam doar ouă și fasole la cină. Oricum, după toate astea, tata a pornit televizorul pe fotbal și a părut complet normal iar. Zilele astea, tata e atât de ocupat cu munca că nu mai are timp de altceva. Se întoarce acasă pentru a pregăti ceaiul, își halește mâncarea și apoi pleacă iar până târziu.

Uneori, doarme în scaunul lui toată noaptea fără să‑și dea jos haina și bocancii. El spune că trebuie să accepte orice muncă găsește, acum că suntem doar noi doi, având grijă unul de altul. Lucrurile sunt bine acasă, așa că nu‑ți face griji pentru noi.

De când am învățat să calc la orele de Abilități casnice, nimeni nu mai râde de cămășile mele la școală, pentru că nu le mai port șifonate.

Cu drag, Finlay x

Un cuvânt din șapte litere, Kim Slater

• Traducere din limba engleză de Mădălina Ivoniciu
•  
• Categorie de vârstă: 12 ani+