Recenzie: Catherine cea îndărătnică

Catherine cea îndărătnică este primul roman pentru copii al autoarei Karen Cushman, câștigător al Newbery Honor și al Golden Kite Award în 1995. Este un roman istoric, a cărui acțiune se petrece în Anglia medievală, mai exact anii 1920-1921, și este scris la persoana întâi, sub formă de jurnal.

Catherine este fiica de paisprezece ani a unui „cavaler de țară cu doar zece servitori, șaptezeci de țărani, și fără menestreli” și locuiește cu familia într-un castel din Anglia rurală. Dacă v-ați imaginat vreodată viața unei fiice de nobil medieval ca fiind de poveste, acest roman o să vă dea ocazia să aflați cum trăiau, cu adevărat, oamenii în secolul al treisprezecelea.

„Sunt pișcată de purici, iar familia mea e o pacoste.”

Așa își începe Catherine relatările, continuând să-și descrie viața de la castel: toaleta e o privată de lemn în curte, pentru a se spăla trebuie să aștepte primăvara (motiv pentru care are mâncărimi), împarte o cameră friguroasă cu servitoarele, iar în zilele reci de iarnă, chiar se fac țurțuri pe tavan. Și-ar dori mai multă libertate, dar nu are parte de ea. Visează să se joace liberă pe câmp, să călătorească și să-și aleagă singură soțul. Dar nimic dintre aceste nu este posibil în societatea medievală în care s-a născut.

Catherine este în mod constant pedepsită (bătută, chiar) și obligată să învețe să brodeze, să toarcă și să tivească cearșafuri. De asemenea, ca parte din pregătirea ei de viitoare lady la castel, trebuie să știe să facă săpun din untură sau să încropească diverse remedii din ingrediente dubioase (murdărie de câine alb sau găinaț de corb, de exemplu).

Cât despre alegerea soțului, nici vorbă. Tatăl ei a decis deja să-și mărescă averea, măritând-o cu cineva bogat, așa că la castel se perindă mereu tot felul de pețitori pe care Catherine îi detestă. Pune la cale tot felul de farse și reușește să-i alunge aproape pe toți, însă Barbă Nețesălată nu se lasă alungat și, spre disperarea ei, Catherine pare nevoită să se mărite cu un bărbat mai bătrân, lipsit de maniere și urât.

În ciuda tuturor acestor restricții, Catherine reușește să evadeze din când în când, să se bucure de copilărie, alături de cei de vârsta ei, majoritatea din rândul țăranilor, cu care pare să se înțeleagă mai bine decât cu copiii de nobili. Participă la serbările câmpenești, se întâlnește cu prietena ei cea mai bună și își fac confidențe, se joacă, se murdărește, face pozne, mănâncă mult și se ceartă des cu părinții. Până aici, nimic deosebit față de o fată de 14 ani din secolul nostru, nu?

Doar că, la vârsta ei, Catherine știe sau vede mai multe decât ar afla sau ar vedea un adolescent al zilelor noastre: participă la o spânzurătoare, își vede un prieten murind după niște jocuri agresive, o moșește pe mama ei, care pierde sarcină după sarcină și este obligată să accepte căsătoria cu un bărbat bătrân, fără ca cineva să considere că asta e o problemă.

Catherine este un personaj atipic pentru perioada medievală, în sensul că știe să scrie și să citească și își dorește să se educe și mai mult, se întreabă care e rostul ei pe lume și își înfruntă constant părinții. Catherine vrea să facă tot ce fac și băieți, și, când mama îi interzice să se dea pe gheață cu oase legate de încălțări, face o listă cu tot ce consideră ea că nu au voie fetele să facă:

„Să meargă la cruciadă

Să fie îmblânzitori de cai

Să fie călugări

Să  râdă în gura mare

Să poarte nădragi

Să bea la han

Să se tundă

Să facă pipi în foc, ca să sfârâie

Să umble dezbrăcate

Să stea singure

Să le ardă soarele

Să alerge

Să se mărite cu cine vor

Să alunece pe gheață.”

Însă spiritul ei rebel nu o face mai puțin credibilă ca personaj. Nu văd de ce nu am crede că au existat, chiar și în secolul al treisprezecelea, fete care erau înaintea timpului lor, fete care și-au cerut drepturile, care au cerut să le fie respectate opiniile și opțiunile, și care nu se simțeau bine mereu supuse și cu ochii în pământ. Poate că istoria nu le-a consemnat, poate că îndărătnicia lor a fost, în cele din urmă, înfrântă, dar eu sunt convinsă că ele au existat.

Deși e un personaj desprins din Anglia medievală, Catherine poate fi un exemplu pentru fetele din toate timpurile: ea salvează animalele oropsite (reușește să scape un urs „răpciugos și slăbănog” de la un circar și să-i găsească un loc bun la o mănăstire, chiar dacă asta înseamnă să sacrifice ce are ea mai de preț), are grijă de cățeluși și de păsări, ba chiar ajută o furnică să-și ducă povara, și e atentă și la viața celor mai săraci (găsește o casă pentru un cuplu și companie pentru un tovarăș de vârsta ei, și dă de mâncare unui grăjdar sărac). Catherine are un suflet bun și, chiar dacă mai face și prostii și dă dovadă de egoism sau de invidie uneori, este un personaj profund uman.

Autoarea a reușit să surprindă extrem de bine viața Angliei rurale pe parcursul unui an – din octombrie 1920 până în septembrie 1921. E posibil să existe anumite lucruri care nu sunt neapărat documentate istoric (gen 1 aprilie ziua păcălelilor sau 14 februarie ziua „împerechierii”), dar mi-a plăcut felul în care Karen Cushman a ales să le includă. Din carte, copiii vor afla cum se serbau și alte zile, Paștele și Crăciunul, zilele de naștere și zilele importante din calendarul agrar, precum și detalii istorice importante, despre cruciade și domnia regelui Edward I.

Partea mea preferată a fost, desigur, cea despre mâncare. Cu siguranță nu mi-ar fi plăcut să trăiesc în Anglia medievală, dacă asta ar fi însemnat să mănâncă o grămadă de plăcintă de țipar! Iată cum arată meniul de Crăciun de la masa familiei lui Catherine:

„Am mâncat, firește, cap de mistreț, pe care ucenicul bucătarului l-a adus pe o tipsie înconjurat de mere și iederă. Am mai avut și plăcintă cu hering, lapte prăjit (n.n. prăjiturele din aluat cu cremă de lapte), omletă cu ceapă și muștar, supă de napi, smochine umplute cu scorțișoară și ouă fierte tari, cidru de pere fiert și multe altele.”

Alte feluri de mâncare de care mai pomenește Catherine includ: miel cu stafide, țipari în piftie de gutui, arici cu stafide și smântână, delfin cu mazăre, castele din zahăr, budincă din gât de lebădă, turte cu ghimbir.

Apetisant, nu? 

Un text scris de Laura Frunză

Catherine cea îndărătnică

• Traducere din limba engleză și note de Alina Popescu
• Vârsta recomandată: 14 ani+