Portret de autor cool: Ransom Riggs - creatorul seriei Miss Peregrine

22 septembrie 2020

Ransom Riggs („ransom” înseamnă „răscumpărare” sau „izbăvire”) s-a născut pe 3 februarie 1979, la o fermă veche de două sute de ani din Maryland, și a crescut în Englewood, Florida, într-o casă lângă plajă. În Englewood a urmat cursurile unei școli pentru copii înzestrați, Pine View School for the Gifted, pe care o numește în glumă „școala tocilarilor” – un loc în care a fost ferit de tipicele ritualuri adolescentine ale echipelor sportive și de șicanele din sala de mese. „Acolo te simțeai în siguranță fiind tocilar și iubind cărțile. Nimănui nu i se părea ciudat dacă te străduiai să iei note bune”, spune autorul.

 

 

 

 

► În viața lui a avut parte de câțiva oameni deosebiți, persoana cea mai influentă și mai neobișnuită, în felul ei, a fost bunica – fiică și soție de fermier, care a urmat cursuri universitare și a predat latină și franceză. Bunica a fost cea care l-a contaminat cu dragostea pentru lectură.

 

De foarte mic, Ransom Riggs a căutat cărțile care-i deschideau uși spre lumi imaginare, iar dintre autorii care l-au influențat îi menționează pe C.S. Lewis și Tolkien, dar și pe Stephen King, cu seria Dark Tower.

 

 

► A citit Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn la vârsta de 13 ani (o lucrare vastă, despre lagărele de concentrare sovietice, pe o descrie ca pe o experiență intensă), iar la extrema opusă îl citea cu plăcere pe caricaturistul James Thurber, unul dintre autorii favoriți ai bunicii.

 

 

► A început să scrie povești încă din copilărie, pe o veche mașină de scris - ce se bloca frecvent. Toate poveștile erau variațiuni pe aceeași temă, fiind inspirate de Cronicile din Narnia: un copil prins într-o lume normală găsește o ușă ascunsă spre un univers extraordinar. Peste ani, a putut să spună acea poveste cu ajutorul imaginilor. În Miss Peregrine; asemenea personajului Jacob, și Ransom visase în adolescență să evadeze din orășelul Englewood, în care se simțea sufocat.

 

 

► Tot în copilărie s-a ales și cu pasiunea pentru instantanee și cinematografie. A devenit obsedat de fotografie după ce a primit un aparat foto de Crăciun, iar mai târziu a început să filmeze cu o cameră video pe jumătate stricată. Actori erau prietenii și colegii săi, iar platourile de filmare erau dormitoarele și curțile caselor din Englewood.

 

 

► A studiat literatură engleză la Colegiul Kenyon și cinematografie la Universitatea South California. O perioadă a lucrat pe cont propriu, scriind scenarii și articole pentru o serie de website-uri (printre care și Mental Floss) și filmând clipuri web și trailere pentru cărți. Primul său proiect important a fost cartea de non-ficțiune The Sherlock Holmes Handbook: The Methods and Mysteries of the World's Greatest Detective, apărută în 2009, odată cu premiera filmului Sherlock Holmes.

 

 

► Înainte de succesul seriei Miss Peregrine, care i-a dat peste cap planurile de viitor, nu se gândise niciodată că ar putea deveni scriitor. Se vedea lucrând ca scenarist și începuse deja procesul laborios de a se face remarcat la Hollywood. Cu toate că își dorise dintotdeauna să facă filme, scenaristica nu îl mulțumea pe deplin, spune Ransom, fiindcă, în comparație cu o carte, un scenariu nu este un produs finit, ci unul care e preluat și modificat de alții.

 

 

    

 

 

► Și-a luat în serios hobby-ul de a colecționa instantanee vechi după ce, în 2009, a dat peste un anume Leonard Lightfoot, care vindea fotografii vintage la un talcioc din Pasadena. Spre deosebire de grămezile cu mii de fotografii banale din magazinele de antichități, unde era greu să dai peste ceva interesant, acest Leonard selectase doar câteva sute de imagini frapante. Atunci a fost un moment a-ha! pentru Ransom Riggs, când și-a dat seama că lumea e plină de imagini frumoase și necunoscute, pe care oameni ca Leonard le caută prin marea masă de lucruri lipsite de valoare, pentru a le salva de la uitare și de la dispariție. Din acea zi, Ransom și-a dorit să devină și el „un curator al artei fotografice din popor”. Acum, autorul deține câteva mii de instantanee.

 

 

► Pe când colecția lui era relativ mică, i-a venit ideea să scoată un volum cu imagini-pereche („goofy-creepy”, spune Ransom), însoțite de poeme sau de scurte povestiri, în stilul lui Edward Gorey. I-a arătat fotografiile unui editor de la Quirk Books, care i-a sugerat să folosească imaginile ca punct de plecare pentru un roman. Riggs a fost încântat de idee și a intrat în legătură cu alți colecționari care l-au ajutat foarte mult, punându-i la dispoziție cunoștințele și fotografiile lor (de pildă, jumătate din imaginile care apar în Căminul copiilor deosebiți sunt din colecția lui Robert E. Jackson). Astfel a apărut, în 2011, primul volum din seria Miss Peregrine, al cărui succes de piață l-a luat pe nepregătite pe autor. Cartea a stat multă vreme pe lista bestseller-urilor New York Times și a fost ecranizată în 2016, în regia lui Tim Burton.

 

 

 

 

► Spune că, înainte de a lucra la Miss Peregrine, nu citise prea multă literatură pentru adolescenți, astfel că nici măcar nu și-a dat seama că scrie un astfel de roman, până când Barnes & Noble i-a așezat cartea în secțiunea dedicată literaturii young-adult. De atunci, a început să se familiarizeze cu acest gen care i se pare „un loc special, cald și pufos în universul literar”. După Orașul pustiu (2014) și Biblioteca Sufletelor (2015), în 2018 a apărut Harta zilelor, al patrulea volum din seria Miss Peregrine, în care copiii deosebiți călătoresc prin America secolului 20, povestea fiind însoțită de fotografii color Kodachrome, „țipătoare și kitchoase”, după cum spune Ransom.

 

 

 

 

► Tot colecția lui de instantanee vechi, printre care se aflau și imagini cu însemnări pe față sau pe verso, i-a dat ideea volumului Talking Pictures, însă a durat mai mult până a reușit să termine cartea și să o publice, trebuind să parcurgă peste un milion de fotografii până le-a ales pe cele două sute cu adevărat interesante. 

 

 

♥ În 2012 a cunoscut-o pe autoarea de origine iraniană Tahereh Mafi și a cerut-o în căsătorie un an mai târziu. Sunt unul dintre cele mai simpatice și mai admirate cupluri din lumea literară, iar fotografiile postate de Ransom Riggs pe contul său de Instagram fac deliciul fanilor. Ransom și Mafi își petrec zilele împreună la casa lor din Santa Monica, unde au un birou dublu la care scriu cot la cot. Când unul dintre ei vrea să se izoleze, își pune căștile – semnalul că își dorește să fie lăsat în pace. De regulă, Ransom ascultă coloana sonoră a unui film preferat, iar Mafi – sunete de furtună sau de foc arzând.

 

 

 

 

► Ransom spune că, spre deosebire de el, care are tendința să procrastineze, Mafi este mult mai eficientă și mai rapidă în privința scrisului. Uneori este atât de absorbită de cartea la care lucrează, încât uită zile în șir de nevoile elementare, astfel că Ransom are grijă să-i aducă din când în când mâncare adevărată. Se pare că Mafi, care e considerată un trend setter în materie de modă, a influențat și stilul vestimentar al autorului.

 

 

► În 2016, au mers împreună în turneul de lansare al cărților lor, publicate la interval de o lună: în august apăruse cartea Furthermore a lui Mafi, iar pe 3 septembrie (fanii seriei își vor da seama că e vorba de Loop Day – Ziua Buclei) a fost publicat volumul Poveștile deosebiților, un artefact din universul Miss Peregrine – basmele cunoscute de toți copiii deosebiți, care conțin tot felul de secrete și mesaje codate despre identitatea lor sau despre locațiile buclelor importante.

 

 

♥ Fetița cuplului s-a născut pe 30 mai 2017 și, judecând după fotografiile publicate pe Instagram, Ransom Riggs este un tătic foarte fericit și foarte cool :)

 

 

 


 

 

        

 

    

Ransom Riggs
Autor
Ransom Riggs
Ransom spune despre sine că îi plac poveştile. Îi place mai ales să le spună, folosindu-se uneori de cuvinte, alteori de imagini. De cele mai multe or...
mai multe
Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART