Atenție, spoilers mai jos

Am depus două jurăminte în ziua aceea. Să apăr, mereu. Să iubesc, mereu. După un an, le încălcasem pe amândouă.

Suferința nu are limite. Te însoțește pretutindeni, umbra ce refuză să îți părăsească sufletul. Când te aștepți cel mai puțin, dispare subit și îți oferă un avantaj, de parcă ar vrea să îți ceară scuze pentru toată durerea provocată. Îi accepți cu neîncredere darul și te gândești cu teamă la consecințe. Între timp, flacăra speranței crește și începi să crezi. Poate că eforturile tale nu au fost sortite de la bun început eșecului. Poate că există un echilibru de forțe. Poate că tot ce a fost mai rău a trecut, iar acum urmează bătălia finală, ultima confruntare înainte ca ploaia să stingă amenințarea reprezentată de focul djinnilor.

Din păcate, Saaba Tahir a avut alte planuri pentru Laia, Helene și Elias. Oricât de incredibil pare, suferința lor atinge cote alarmante în Moartea la porți, al treilea volum al seriei. Am crezut că tortura primită în O torță în noapte a fost suficient de brutală. Nu trebuie să vă reamintesc de pactul încheiat de Elias sau timpul petrecut în Închisoarea Kauf. De trădarea lui Keenan și șocul îndurat de Laia. De coșmarul Helenei, transformat în realitate de Împăratul Marcus, ce i-a ucis familia cu o plăcere înfricoșătoare, condamnând-o pe sora cruțată la o soartă mai rea ca moartea.

Antagoniștii par să câștige și să dețină toate avantajele. Chiar dacă vedem și o altă latură a Comandantului sau ni se confirmă teoriile legate de Împăratul Marcus, fascinația cititorilor o să fie îndreptată către Zburător, personajul-enigmă ce reușește să îți câștige temporar mila și compasiunea.

Djinnii au fost trădați și întemnițați de Cărturari. Sunt furioși, neliniștiți și dornici de răzbunare. Dreptatea se află de partea lor și, chiar dacă intențiile lor sunt malefice și visul lor este o lume acoperită de cenușă și înconjurată de fum, le cunoști (și le simți) durerea și revolta în Anticameră, având acces la amintirile lor.

Elias, Păzitorul Sufletelor, trebuie să învețe cum să treacă spiritele mai repede și să îi controleze pe djinni, care îi pot manipula mintea și exploata slăbiciunile. Magia îi respinge chemarea și îi refuză ajutorul, prevestind un viitor întunecat, unde ființele supranaturale – efriți, duhuri, ghuli, chiar și năluci –, vor semăna distrugere și haos. Războinicul este prins între două lumi; vrea să o ajute pe Laia să-i elibereze pe Cărturari, însă responsabilitățile îl cheamă din ce în ce mai repede în Anticameră. Prețul pe care trebuie să-l plătească pentru a fi demn de titlul purtat e nedrept și meschin, dar reprezintă singura lui șansă pentru a salva sufletele rătăcite. Întrebarea rămâne: are Elias forța necesară pentru un astfel de sacrificiu?

Helene, Sfrânciocul, a văzut prea mult sânge. Prea multă moarte. Nu știu cum izbutește să își țină sub control sentimentele și să lupte în continuare pentru Imperiu. Nu știu care este izvorul puterii ei sau de ce are atât de multă încredere într-un sistem blestemat, ce i-a răpit familia și i-a rănit pe toți cei pe care îi iubea. Nu poate să fie doborâtă, cu atât mai puțin învinsă. Îndură în tăcere, se retrage într-un colț întunecat al minții ei, își îngroapă emoțiile și redevine Războinic, Mască, Mater a Casei Aquilla. Redevine umană când își folosește harul. Gustă până și savoarea unei victorii îndelung așteptate. Însă, în Moartea la porți, întotdeauna va exista un „dar”, iar Helene nu este ocrotită de uneltiri și intenții ascunse.

Laia, vocea Cărturarilor, este fiica Leoaicei. A distrus Academia Blackcliff. I-a salvat viața lui Elias. I-a supraviețuit Comandantului. A traversat Imperiul și a pătruns în Închisoarea Kauf. Și-a salvat fratele, iar acum eliberează sute de Cărturari. A căpătat mai multă încredere în forțele ei, până în punctul în care a devenit o poveste, o legendă, o eroină. O conducătoare. Refuză să accepte că l-a pierdut pe Elias și își reține cu greu lacrimile când o promisiune nerostită le oferă puțină speranță.

Mă gândesc la regina mea de fiecare dată când trădez pe cineva. Mă gândesc la toţi oamenii din ultima mie de ani pe care i-am găsit, i-am manipulat şi i-am iubit până când mi-au dat de bunăvoie bucata lor de Stea, cu dragoste în suflet. Iar şi iar şi iar.

Îi înțeleg durerea. O viață trăită în frică, apoi în lanțuri, trădări, minciuni și o profeție ce îi confirmă cele mai mari temeri. Dorința de a-l împiedica pe Zburător o manipulează până în punctul în care este dispusă la orice sacrificiu ca să oprească eliberarea djinnilor.

În timp ce noii ei aliați fac planuri pentru un viitor incert, Laia luptă pentru salvarea unui prezent fragil, un timp în care Marinarii, Tribalii, Războinicii și Cărturarii sunt prinși în numeroase conflicte și intrigi politice: ambuscade, lupte pe mare și pe uscat, răscoale și Aristocrați nemulțumiți. Imaginea de ansamblu devine neclară și târziu realizezi cât de meticulos, perseverent și răbdător a fost Zburătorul. Aproape că uiți că ar trebui să-l urăști. Aproape.

Finalul doare și taie în carne vie. Ați uitat ce v-am spus la început? Suferința nu are limite. Nu știu ce planuri are Sabaa Tahir, dar nu vreau să aflu care este limita protagoniștilor. Nu vreau să ajungem în acel punct. Nu vreau să fie distruși, nimiciți de propriile sentimente și aspirații. Și mă tem, chiar foarte tare, pentru că Moartea la porți le-a furat ceva ce niciodată nu vor mai putea recupera.

Nu o să-i recunoști. O să încerci să îi avertizezi, să-i oprești și să îi împiedici să alunece în capcane. Problema? Capcana începe de la primul capitol, spus din perspectiva Zburătorului. Cum poți să te aperi, cum poți să-l învingi, când regulile au fost stabilite de el?

O recenzie de Simona Stoica.