Cartea asta seamănă cu personajul-narator, Cassandra, simplă și naivă la suprafață, aparent ușor de catalogat și de descifrat, dar tocmai modul simplu și direct în care autoarea pune în discuție anumite teme și situații te pune pe gânduri și te face să mergi la rădăcina lucrurilor.

Foto @deliaph.reads                                                                                               Foto @any.mary21

Premisa cărții pare una atât de puțin probabilă încât îi poate face pe cei dornici de cărți cât mai realiste să ridice o sprânceană: familia unui scriitor faimos rămas fără inspirație trăiește într-un castel englezesc aflat în paragină și închiriat de ei pentru 40 de ani, într-un decor de vis, rural și înverzit. Dar nu acțiunea este deliciul acestui roman, ci pleiada de personaje tragi-comice și mai ales reflecțiile Cassandrei – fiica de 17 ani, prin jurnalul căreia aflăm tot ce se întâmplă.

Familia este completată de sora Cassandrei, Rose, o tânără de 21 de ani pe care nu o amuză deloc faptul că au fost nevoiți să își vândă mobila pentru a supraviețui și chiar și așa rabdă de foame. Și de Topaz, mama lor vitregă, fost model pentru pictori care își trăiește elanul artistic gândindu-se că salvează un scriitor chinuit și având incursiuni de comuniune cu natura, plus numeroase prezențe patrupede extrem de simpatice (autoarea se pricepe la personaje animale, doar știm asta din cea mai cunoscută carte a sa: „O sută unu dalmațieni”)

Foto @deliaph.reads                                                                                                    Foto @books.andcookies

Romanul este un fel de proto-young adult, fiind scris înainta ca acest gen să fie definit în vreun mod, și poate tocmai asta și spațiul idilic și atemporal în care este plasată acțiunea face din carte o poveste perenă. Nu este o carte pe care o citești pentru a afla ce o să se întâmple la final, ci pentru a descoperi cum o să se întâmple, care sunt volutele care duc în acel punct. Pentru că, în stilul clasic, soluția pentru situația ingrată în care se află familia este o căsătorie strălucită din punct de vedere financiar pentru Rose, iar ocazia se ivește atunci când cei doi tineri moștenitori ai castelului își fac apariția în viețile celor două fete și în povestea noastră.

Viața simplă și austeră a familie este dintr-o dată condimentată de emoții și intrigi amoroase, se întrevăd posibilități - doi burlaci, doua tinere fete... -, dar cine știe unde se va ajunge de fapt? Totul a fost pentru mine cu atât mai savuros cu cât acest amestec între Bronte și Jane Austen este prezentat prin intermediul filelor de jurnal ale unei adolescente. Nu vă imaginați doar oftaturi și obraji îmbujorați, căci Dodie Smith găsește o cale de a strecura în scriitura și și reflecții despre creație și frumos și rostul lor în lume.

„E Miezul Verii și e o zi frumoasă ca numele ei.

Scriu în mansardă. Am ales locul ăsta pentru că de aici pot vedea Belmotte pe fereastră. Mai întâi am crezut că o să mă instalez pe gorgan, dar mi-am dat seama să ar fi prea mult, că acolo aș tot retrăi lucruri în loc să le descriu. Și trebuie să scriu astăzi, ca să am totul pe hârtie pentru totdeauna, intact și minunat, neatins de tristețea ce va veni - căci sigur va veni, creierul meu mi-o spune. Credeam că va veni în dimineața asta, dar n-a făcut-o... o, aproape cred că n-o va face niciodată.”

„Fetele din castel” a fost pentru mine ca o capsulă spre un loc proaspăt și înmiresmat și spre un timp ce curge liniar și liniștit și poate că asta a fost și pentru autoare care a scris povestea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când se afla pe meleaguri americane, departe de Anglia natală.

Un text scris de Andreea Chebac

Fetele din castel

Traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu

Vârsta recomandată 14ani+