Dacă ar fi să-i pui o față inegalității, cum ar arăta?

25 septembrie 2020

Am citit recent Dragă Martin de Nic Stone, o carte young adult despre o problemă fundamentală care ne-a bântuit vara asta tocmai din America: rasismul care, din păcate, există în continuare, dar nu asumat, ci sub forma unei imagini cosmetizate. Pe principiul negării a ceea ce este greșit, ascunderii sub preș și al unei poze editate la sânge ca să nu se vadă imperfecțiunile. Adică o pseudoegalitate. 

 

Justyce este un adolescent de culoare care și-a propus să-și „depășească condiția”, să urmeze o educație, cu planuri de un viitor responsabil, fără să facă rău nimănui. Acest tânăr este pus în fața unei nedreptăți încă de la începutul romanului: în timp ce încearcă să-și ajute fosta iubită beată, polițiștii presupun că urmărește să-i fure mașina, doar pentru că e de culoare și poartă un hanorac cu glugă. A fost atât de afectat de eveniment încât a început un experiment: s-a întrebat ce ar face Martin Luther King Jr. în situațiile de nedreptate? Cum ar trata el problema în așa fel încât să nu declanșeze un scandal și să-și păstreze calmul? De aici au pornit scrisorile către Martin, sub forma unor reflecții asupra evenimentelor de peste zi, care în aparență sunt insignifiante, dar în realitate deschid subiecte mari: cosmetizarea unor probleme, dezbaterea pe temă rasială într-o societate care pretinde că e incluzivă și egală sau chiar relația dintre două persoane de rase diferite. Despre acceptare, în esență. 

 

                                                                                                                                     

 

Am încercat să mă pun în pielea lui Justyce și să-i înțeleg frustrarea și durerea. Mai ales în punctul culminant al cărții (no worries, nu dau spoiler). Nu am putut. M-am gândit însă la cum se reflectă rasismul în România. La cum tindem să-i judecăm pe alții doar pentru că au altă culoare a pielii, fără să le oferim credit. La cum eu însămi judecam doar pentru că asta am văzut în familie. Și la cât timp mi-a luat să privesc dincolo de niște imagini. 

 

                                                                                                                               

 

Concluzia tristă este că suntem în continuare rasiști. Uneori doar cu un gând involuntar, alteori din vorbe sau chiar din acțiuni. Iar cazul George Floyd a vorbit cel mai bine despre asta în 2020. În ciuda a toate însă, mă bucur să văd mobilizare online și offline, poate o mobilizare cum n-a existat vreodată în istoria omenirii. Și cel mai tare m-am bucurat să văd că titlul Dragă Martin e bestseller în America și mai ales că e o lectură dedicată în primul rând adolescenților. Pentru că dacă ei înțeleg toată amploarea asta și implicațiile ei, atunci cred că mai avem o șansă la acceptare deplină într-un timp îndepărtat. Deși sună utopic și total nerealist. Oh, well, îmi asum naivitatea. 

 

                                                                                                                                                             

Dragă Martin, de Nic Stone

Traducere din engleză de Oana Duşmănescu

Youngart, 2020

 

O recenzie de Beatrice Mituleci


 

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART