Cursuri de magie avansată: cunoaște-ți profesorii!

01 aprilie 2019
Cursuri de magie avansată: cunoaște-ți profesorii!

Dar. Moștenire. Blestem. Avantaj. Magia nu poate să fie definită printr-un singur cuvânt. Pulsează. Trăiește. Distruge. Corupe. Controlul este cheia pentru echilibru și elucidarea misterelor, pentru însușirea secretelor strecurate în papirusuri prăfuite, citite în miez de noapte la o răscruce de drumuri, în romane învelite în piele, cu pagini pătate de otravă, într-un grimoar periculos, care îți vorbește despre ritualuri străvechi, vrăji interzise și artefacte magice.

 

 

Dorința ta de a învăța și de a înțelege nu a trecut neobservată. Vrei să descoperi limitele, poate chiar să le și depășești. Degetele tale simt chemarea baghetei sau atingerea primelor flăcări, un avertisment al naturii, care își simte puterea amenințată de un novice. Vrei să îți șlefuiești harurile și să-ți afli menirea, să îți studiezi adversarii, să le cunoști abilitățile și să le folosești împotriva lor.

 

Puterea... asta e ceea ce îți dorești? Să domini? Să cucerești? Să învingi? Sau vrei să vindeci? Să salvezi? Să protejezi?

 

Lumina și Întunericul sunt aliate la Colegiul de magie avansată ART: fiecare candidat, indiferent de „predilecția” sa, de motivele pentru care a ales să se înscrie și să își dezvolte harurile, va avea oportunitatea să câștige aprobarea sau protecția viitorilor mentori. Nu o să te mințim: examenele de admitere sunt dificile și periculoase. Nu ne crezi? Înseamnă că încă nu ți-ai cunoscut profesorii:

 

Hermione Granger și Severus Snape (seria Harry Potter): Să citești toată bibliografia + materialele adiționale recomandate de domnișoara Granger. Testele vor cuprinde și exerciții suplimentare, precum și un eseu de 10 000 de cuvinte (nu de semne), prin care trebuie să o convingi că intențiile tale sunt onorabile și că nu vei participa la cursurile ei de avansați pentru a cuceri/distruge lumea. În ceea ce-l privește pe domnul Snape, sfatul nostru este să faci exact ce îți spune, oricât de ciudat sau nepotrivit ți se pare. Dacă îl enervezi, s-ar putea să îți strecoare un suvenir în sucul de dovleac. Sau să te transforme într-o broască râioasă. Vrăjile clasice niciodată nu dau greș.

 

Celia și Marco (Circul nopții): Urmărește cupolele în dungi albe și negre și caută corturile magice, care răsar din pământ în fiecare noapte. Profesorii tăi au fost adversari, niciodată dușmani. Au creat grădini de gheață și labirinturi de nori. Au trăit înconjurați de iluzii și minciuni, până când au devenit doi magicieni extraordinar de puternici și de talentați, precum și cei mai îndrăgiți mentori de la Colegiul de magie avansată ART. Ei te vor introduce în arta iluziilor și îți vor dezvolta imaginația. Însă totul are un preț: dacă nu poți să faci diferența dintre realitate și ficțiune, probele lor te vor condamna la o soartă mai crudă ca moartea.

 

 

Împăratul Îngheț (Ursul și privighetoarea): I se spune Demonul Zăpezii. E nemilos, viclean și fermecător. În Moscova este considerat un zeu. Îți va descoperi toate secretele și dorințele. Te va seduce cu promisiunea nemuririi și va trimite furia iernii după tine. Te poți lupta cu un anotimp? Poți învinge gheața, viscolul, neaua care îți învelește trupul într-un giulgiu? Nu trebuie să te sperii, ai știut de la început în ce te implici și unde te înscrii. Cursurile de magie pentru avansați cer muncă, sacrificiu și voință. Tu le ai pe toate trei? Sau cauți o izbândă ușoară?

 

Ged (Un vrăjitor din Pământșimare): Înainte să devină cel mai puternic și înțelept vrăjitor din Pământșimare, Ged a fost un tânăr nechibzuit și arogant, care a eliberat în lume o umbră malefică. Față de alți aliați și prieteni, el a învățat din greșeli și și-a recunoscut (eventual) vinovăția. La el nu trebuie să te prezinți cu teme și eseuri. Îți va testa mintea, sufletul și trupul. Te va provoca până la epuizare. Te va obliga să devii mai bun doar prin participarea la probele sale, ce te vor transforma într-un ucenic mai îndrăzneț și atent, chiar și în cazul unei scrisori de respingere, dacă simte că nu ești pregătit sau suficient de motivat.

 

Dacă nu îți este teamă de ființe fantastice, demoni, zei și profesori nemuritori, te așteptăm la Colegiul de magie avansată ART, unde fantomele foștilor ucenici încă bântuie pe holurile castelului! 

 

un text scris de Simona Stoica


 

                    

 

                     

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART