Secera lui Neal Shusterman - sau totul despre o societate utopică

Închipuie-ți o societate utopică în care moartea a fost înfrântă. Sărăcia, foametea, sunt noțiuni de mult uitate. Și totuși…

Totuși oamenii se comportă, chiar și într-o lume de vis, ca oamenii. Nu pleacă să exploreze Universul, nu trăiesc în pace și fericire maximă.

Percep moartea ca pe ceva ajustabil, care nu e definitiv. E ușor ca, odată cu avansarea în vârstă, să decidă că e momentul să arate și să se simtă ca la 20 de ani. Iar știința e de partea lor. E ceva obișnuit ca un vecin care are azi 55 de ani, să fie tânăr și în putere în doar câteva zile.

Numai că cineva trebuie să țină sub control populația.

"Citra nu l-a văzut la început pe vizitator, ușa îl ascundea vederii. A văzut o pe mama ei înțepenind, ca și cum venele i-ar fi împietrit. Ca și cum, dacă ar fi făcut vreo mișcare, ar fi căzut pe podea și s-ar fi spart."

Și aici intervin Secerele. Ele nu “omoară”, ele spicuiesc (pe vremuri așa se numea activitatea săracilor care culegeau firele de grâu găsite în urma fermierilor). Aleg, după criterii cunoscute de toate Secerile, cine și când urmează să moară. Doar așa se poate păstra un echilibru într-o societate care se teme prea puțin.

"Și‑a tras gluga, dând la iveală părul cenușiu tuns corect, o față posomorâtă, cu obrajii roșii de la ziua friguroasă și ochi negri care păreau să fie arme. Citra s‑a ridicat. Nu din respect, din frică. Șoc. Încerca să nu hiperventileze. Încerca să nu‑și lase genunchii să se frângă. O trădau prin tremur, așa că s‑a forțat să stea bine în picioare, încordându‑și mușchii. Oricare ar fi fost scopul Secerii, n‑avea s‑o vadă cum se prăbușește."

E un echilibru precar. De fiecare dintre Secere depinde să respecte regulile: nu au voie să spicuiască mai mult dintr-o anumită rasă, nu au voie să spicuiască mai mulți reprezentanți dintr-un anumit sex. Nu ar trebui să le placă să facă asta prea tare și mai ales, nu trebuie să spicuiască atunci când sunt furioase. Și totuși...

"Acum, când mi‑au verificat fiecare index cultural pentru cei pe care i‑am spicuit în ultimele două­sprezece luni, am ieșit bine, în parametrii necesari:

20% caucazieni

18% africani

20% panasiatici

19% mezolatini

23% alții

Uneori e greu de știut. Indexul unei persoane e conside­rat ceva privat, așa că nu putem să ne orientăm decât după trăsături vizibile, care nu mai sunt atât de evidente cum erau în generațiile trecute. Când numerele Secerilor nu sunt în regulă, Marele Tăiș le disciplinează și li se prescriu spicuirile pe anul viitor, în loc să mai fie lăsați să și le aleagă singuri. E o rușine pentru Seceri.

Indexul ar trebui să păzească lumea de prejudecăți cultu­rale și genetice, dar nu sunt acolo factori subterani de care nu putem scăpa? De exemplu, cine a decis că primul număr al indexului genetic trebuie să fie caucazian?" — Din jurnalul de spicuiri al O.S. Curie

 

Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși să devină ucenici ai unei Secere.

Și de aici începe, de fapt povestea.

"N‑au vorbit despre ce se întâmplase în acea seară. Nimeni nu vorbește despre spicuiri – ca și cum, dacă vorbești despre ele, ai putea să le invoci. Nu s‑a auzit nimic de alături. Niciun țipăt, nicio implorare. Sau poate că televizorul familiei Terranova acoperea orice zgomot. A fost primul lucru pe care l‑a făcut tatăl când a plecat Secera – a pornit televizorul și i‑a dat sonorul cât mai tare, ca să acopere orice zgomot de după perete. Dar nu era nevoie, pentru că oricum o fi făcut‑o, Secera a operat în liniște. Citra s‑a surprins că încearcă să audă ceva, orice. Și ea, și Ben și‑au descoperit o curiozitate morbidă."

Lumea construită cu atâta migală, care funcționa, cel puțin aparent perfect, se năruiește vizibil.  

Societatea ideală, e, de fapt, coruptă absolut.

Secera lui Shusterman te șochează de la primele pagini. E dură și necruțătoare și reală. E despre potențialul gigantic și realitatea umană. Dar te ține lipit de carte, asta e singura realitate certă.

Sabaa Tahir, autoarea seriei Elias și spioana cărturarilor, scrie despre carte:

“Nu știam la ce să mă aștept când am început să citesc cartea, dar am început s-o citesc pentru că: 1. Neal Shusterman e un scriitor incredibil și 2. Orice are o seceră pe copertă îmi atrage, cu siguranță, atenția.

 

S-a dovedit a fi o carte fascinantă care m-a făcut să analizez mai tare ideea de moarte, dar, mai important, de viață modernă și a felului în care reușim să trecem peste provocările traiului cotidian. Neal crează o lume cu adevărat distopică, în care lucrurile par perfecte la suprafață, dar care ascunde lucruri întunecate de-a binelea (ca în toate utopiile realiste).

 

Politica din lumea secerelor e complexă și realistă și credibilă. Personajele sunt perfect conturate și felul în care se dezvoltă este scris cu măiestrie. Deși erau niște dezvoltări de situații în legătură cu care n-am fost prea sigură la început, toate s-au legat până la urmă, pentru a ajunge la finalul super palpitant al cărții. Te ține în suspans și te pune pe gânduri, în același timp. O recomand cu tărie.”

Secera e despre relațiiile dintre oameni și despre felul în care e atât de ușor să uiți că ești failibil, într-o societate aparent perfectă. 

Secera, Neal Shusterman

Traducere din limba engleză de Dan Sociu

Youngart, 2019