Care este reacția ta când afli că un roman urmează să fie ecranizat?

11 septembrie 2018
Care este reacția ta când afli că un roman urmează să fie ecranizat?

Care este reacția ta când afli că un roman urmează să fie ecranizat? Te entuziasmezi, cu gândul că în sfârșit va primi atenția ce i se cuvine, sau te întristezi, conștient de crudul adevăr, de schimbările din poveste, de limitele în care este încadrată orice adaptare, umbrită de o distribuție ce nu reușește să transpună pe marile ecrane emoțiile ce te-au ținut prizonier între coperte, capitol cu capitol, pagină cu pagină?

 

Diferențele sunt dureroase, cu atât mai mult când descoperi că ecranizarea are câștig de cauză, când cărțile sunt din nou abandonate și amânate. Din fericire, curiozitatea are viață îndelungată. Serialele și filmele ne ajută să vedem latura mai „comercială” a literaturii: poate că vor insista pe câteva stereotipuri și se vor axa pe temele principale, însă, din când în când, avem parte de adaptări-surpriză, de o revedere emoționantă cu personaje întâlnite chiar și acum zeci de ani, poate primii prieteni literari, cei care ne-au introdus în minunata lume a cititului și ne-au ajutat să devenim cititori pasionați.

 

Pentru a sărbători campania Cartea sau Filmul? de pe site-urile Grupului Editorial ART, unde toate cărțile ecranizate au 20% reducere, te invit să descoperi cele 7 categorii pregătite pentru tine: Filme clasice, Filme de animație, Filme fantasy, Distopii & SF, Pentru copii, Pentru adolescenți, Pentru oameni mari.

 

Cu atâtea posibilități, mi-a fost foarte greu să aleg doar 5 recomandări, însă presimt că au fost cele potrivite, după ce am adăugat și înlăturat de pe listă nu mai puțin de 20 de titluri. Nu mă judecați: petrec și trei ore în fața bibliotecii înainte să mă decid asupra următoarei cărți de pe lista de lectură.

 

Castelul de sticlă (Pentru adolescenți): Jeannette Walls şi-a înfruntat trecutul şi a aşternut pe hârtie povestea vieţii ei şi a familiei sale, cu dragoste, folosind un umor fin, aproape duios, chiar şi în momentele în care orice cititor ar simţi dezgust şi mânie la adresa anumitor personaje. Autoarea a devenit călăuza noastră în timp, a înlăturat teama şi neliniştea care puteau să o împiedice să fie sinceră cu noi sau să o convingă să aplice mici schimbări în amintirile ei, însă după ce vei parcurge primele capitole vei realiza că nimic nu a fost ascuns sau înlăturat din poveste, indiferent cât de jenant sau crud ar putea să pară în ochii tăi.

 

 

Luminile Nordului (Pentru adolescenți): Elementul fantastic original și inedit, în jurul căruia Philip Pullman și-a clădit întreaga trilogie, ia forma unui daimon, o ființă supranturală care se poate transforma în orice animal, insectă sau pasăre dorește, până când omul de care este legată ajunge la vârsta maturității, iar înfățișarea daimonului nu mai poate să sufere schimbări. Omul nu este stăpânul daimonului, vreau să clarific asta de la început. Relația care se formează între un daimon și un om este una de iubire, înțelegere și devotament. Sentimentele și gândurile sunt comune, nu pot trăi unul fără celălalt, nu se pot îndepărta unul de celălalt. Oh, și să nu uit de minunata Serafina Pekkala și de ursul polar Iorek. Sunt foarte geloasă pe Lyra.

 

 

Povestea Slujitoarei (Distopii & SF): Cea mai periculoasă etapă pentru un regim ce vrea să obțină puterea deplină o constituie ultimele încercări de revoltă ale populației, când ororile săvârșite de noua clasă conducătoare sunt cele mai evidente, când șocul inițial a trecut, iar oamenii realizează că situația actuală tinde să devină mai degrabă una permanentă decât una trecătoare. Caracterul memorialistic al romanului este cel care îi dă viață și veridicitate. Te pune să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt.

 

 

Flori pentru Algernon (Pentru adolescenți): Nu îmi este rușine să recunosc că am terminat cartea cu ochii în lacrimi, tristă şi furioasă, trădată de autor. Am plâns până când mi-am simţit ochii din nou uscaţi şi pleoapele grele. Am plâns pentru mine, pentru Charlie şi pentru Algernon, pentru societatea nedreaptă în care trăim, pentru oportunităţi ratate şi vise abandonate, pentru un viitor incert şi nesigur, pentru nesiguranţa care îmi ghidează fiecare pas şi pentru ultimele rânduri aşternute de Charlie, copil şi bărbat, erou şi victimă. Romanul nu este o lectură uşoară, „doar” una memorabilă, o carte care te va distruge treptat, cu doi protagonişti extraordinari, ce îţi vor fi mereu alături, indiferent cine eşti, ce eşti sau ce ambiţii ai. Ei nu te judecă: vor doar să fie lângă tine.

 

 

Fahrenheit 451 (Distopii & SF): O carte cult, o distopie tulburătoare și înfricoșătoare, un bestseller și o capodoperă a literaturii universale. Ce aș putea să spun mai mult? Romanul lui Ray Bradbury surprinde indiferența unei societăți limitate, ce nu are voie să gândească sau să învețe. Mass-media și drogurile sunt armele prin care conducerea înlătură însăși noțiunea de „cunoaștere”, în timp ce cărțile sunt interzise și predate focului. În flăcări se află speranța omenirii pentru un viitor mai bun, un viitor în care oamenii nu sunt îndoctrinați și manipulați. Indiferent ce ne așteaptă peste zece, douăzeci, chiar și o sută de ani, atâta timp cât va mai exista chiar și un singur exemplar din acest roman formidabil, vom putea să renaștem și să redescoperim nu atât importanța, cât puterea și impactul cuvântului scris.

 

 

O curiozitate: ai preferat vreodată filmul în defavoarea cărții?

 

Un text de Simona Stoica

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART