Trilogie-fenomen
Pachetul Pierce Brown conține titlurile în format paperback:
Furia Roșie | paperback
În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei.
Furia Aurie | paperback
Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?
Furia Dimineții | paperback
Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus în pragul nebuniei de singurătatea și întunecimea de mormânt a carcerei în care este ținut închis, Secerătorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la începuturi. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care încă-i mai are, Darrow reușește să evadeze din mâinile Șacalului, ceea ce se dovedește cea mai ușoară parte a misiunii lui. Cea mai complicată este să-i inspire pe cei asupriți să găsească curajul să se revolte, puterea să rupă lanțurile, îndrăzneala să viseze la o lume complet diferită față de tot ce știau până acum. Căci a venit în sfârșit momentul revoluționării Societății abuzive.