Simultaneitatea contrariilor extreme

de Mădălina Kruppa acum 7 luni

David Arnold scrie cele mai frumoase povești de pe pământ. După ce am terminat Ținutul țânțarilor, mă gândeam că și-a atins apogeul - mai mult, mai bine și mai surprinzător de atât nu se poate. Însă Gașca pofticioșilor mi-a demonstrat contrariul - o poveste pentru adolescenți mascată într-un thriller palpitant, o poveste de dragoste care continuă și după moarte și o carte care demonstrează că viața nu e niciodată așa cum spun ceilalți, viața nu se ghidează după prejudecăți sau oameni care nu gândesc cu sufletul. 

Gașca pofticioșilor e un roman despre apartenența la grup, unitate și experiențe trăite împreună - e povestea lui Vic, un adolescent cu sindromul Moebius (o afecțiune neurologică extrem de dură) care traversează o perioadă neagră. Tatăl său tocmai murise, răpus de o boală cruntă, iar maturizarea tânărului rămas în urmă se petrece mai repede decât și-ar fi dorit. Evenimentele se precipită atunci când mama sa e cerută de soție de noul iubit - Vic simte că pământul îi fuge de sub picioare și pleacă de acasă luând cu el doar urna tatălui său. De aici înainte începe o poveste de dragoste spusă lumii întregi, un elogiu adus vieții și tuturor ființelor vii, prieteniei și toleranței. David Arnold scrie despre discriminare în toate felurile ei, conștient de faptul că aceste povești îi ajută mult pe cei discriminați și (probabil) le vor deschide ochii tuturor celor lipsiți de empatie. 

Citește în continuare pe blogul Cititori feroce.

Vă recomandăm şi