Seria Furie roșie - recomandare

30 iunie 2018


În seria Furia roșieomenirea a atins un asemenea nivel de dezvoltare încât să reușească să colonizeze restul planetelor din sistemul solar. Cum altfel să fie acest lucru posibil decât prin reorganizarea întregii societăți? Ei bine, acum oamenii sunt împărțiți pe culori, într-o piramidă în al cărei vârf avem Auriii, cei care conduc Societatea, stăpânii, iar la bază avem Roșii, sclavii, cei pe spatele cărora funcționează acest întreg sistem. Darrow este un Roșu de pe planeta Marte, un Sondor al Iadului care, alături de alții asemenea lui, este responsabil cu terraformarea planetei, ceea ce înseamnă a o face locuibilă. După cum probabil deduceți, viața Roșiilor nu este una prea frumoasă - lupta pentru supraviețuire este constantă într-o societate bolnavă, în care totuși oamenii simpli încearcă să se bucure de tot ceea ce pot avea. Asta până când o scânteie stârnește o revoluție, iar Lykos, colonia în care trăiește Darrow, este ochiul furtunii.


Citește mai multe aici. 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART