Recenzie: Făuritoarea de albastru (The Giver #2) de Lois Lowry

de Scoica acum 1 an

Între ficţiune şi realitate, pornind de la un trecut întunecat, presărat cu vrăji păgâne şi cruciade nemiloase, un trecut care îşi surprinde egalul la sute de ani distanţă, într-un viitor incert, în care războiul pare să îşi redobândească puterea şi influenţa asupra societăţii, speranţa îşi răreşte chipul şi sălăşluieşte în poveşti, daruri a căror valoare doar copiii o mai intuiesc sau apreciază.

După ce am citit Darul lui Jonas, un roman copleşitor, care merită toate laudele din univers, una dintre cele mai provocatoare lecturi pe care am avut norocul şi plăcerea de a le citi, am vrut să mă distanţez de seria lui Lois Lowry. Am avut nevoie de spaţiu şi de timp. Spaţiu, pentru a mă reapuca de un hobby „clasic”, la care am renunţat în ultimul an de liceu, dar pe care l-am redescoperit prin Jonas: pictura. Timp, pentru a-mi ordona gândurile şi sentimentele, pentru a putea reflecta asupra lumii în care Jonas a fost prizonier, o lume fără amintiri, rece şi inumană, unde totul era premeditat, controlat, transformând noţiunea de „a trăi” în „a respecta” și „a executa”. Cu un final amar, pe care fiecare cititor l-a modelat după bunul său plac, Darul lui Jonas se numără printre romanele care m-au marcat, prilej cu care am realizat, din nou, cât de mult mă implic în cărţile pe care le citesc, cât de mult mă ataşez de anumite personaje, în ciuda adevărului pe care-l resping cu încăpăţânare: totul este ficţiune.

Nu am să fac o comparaţie între cele două romane, fiindcă sunt mult prea diferite pentru o „analiză” corespunzătoare, deşi temele abordate în Făuritoarea de albastru sunt la fel de nemiloase ca şi cele prezentate în Darul lui Jonas. Lectura este cu atât mai emoţionantă, ţinând cont că acţiunea se desfăşoară prin ochii unui copil, care are curajul de a întreba şi de a trece peste limitele impuse de adulţi, care refuză să îi răspundă la întrebări sau să îi împărtăşească adevărul. Termenul de „egalitate” este manipulat de conducere, pentru a împiedica evoluţia armonioasă a noii generaţii: fiecare trebuie să îşi cunoască partea, să îşi dezvolte talentul şi... atât. Nimic mai mult. Nicio informaţie în plus, nicio curiozitate care să clatine un echilibru iluzoriu, care este acceptat din instict, din lipsă de opţiuni sau soluţii.

 

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi