O carte mare. #RefugiulPerfect 21, Luminile Nordului
O carte mare. Mare de tot. Cu urși polari care poartă armură, cu gipțieni curajoși,
cu daimoni (da, e scris corect!) și cu societăți secrete periculoase.
Dar care poate conține cheia Universului. Sau măcar a unui univers...
#RefugiulPerfect 21, Luminile Nordului
Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca
– Francisca, du-l pe Puggle la locul lui și spală-te pe mâini, spune tata. Ne pregătim de masă.
– Păi și Puggle trebuie să se spele pe mâini, încearcă Francisca să negocieze. Mănâncă și el cu noi.
– Francisca, de azi-dimineață îl târăști pe bietul vulpel după tine prin toată casa. Lasă-l să mai respire și el, săracu’…
– Da’ i-am promis că azi îl țin cu mine toată ziua…
– Păi de ce? Că doar n-o fi daimonul tău?
– Ce să fieee?!
– E ceva dintr-o carte…
– Ce carte, ce carte?
– Luminile Nordului. De Philip Pullman.
– Mi-ai citit-o?
– Dacă ți-o citeam, ai fi ținut minte… Așa o carte nu se uită.
– Cu ce e?
– Păi cu o fetiță, Lyra…
– Și ea avea de ăla… cum ai zis tu mai înainte?
– Daimon?
– Da. Ce-i ăla?
– Un animăluț…
– De jucărie?
– Nu, de-adevăratelea… În lumea unde trăia Lyra, toți aveau câte-un daimon.
– Și noi de ce n-avem?
– Avem, da’ pe dinăuntru. De aia nu se vede…
– Al meu se vede! E Puggle! Lyra asta ce daimon avea?
– Daimonii copiilor își puteau schimba forma. Pantalaimon, daimonul Lyrei era când molie, când șoricel, când vultur, când pisică sălbatică. Odată s-a făcut și dragon! Dar forma lui preferată era o hermină albă.
– Când o să avem voie să ieșim din casă, îmi iei și mie o hermină albă? De pluș…
– Și cu Puggle ce faci?
– Păi nu ziceai că daimonii își schimbă forma?
– Da’ molie nu vrei să-ți iau?
– Nu. Zi mai bine ce făceau daimonii ăia din carte?
– Păi vorbeau, își ajuta fiecare persoana cu care era în legătură, și nu aveau voie să se îndepărteze de ea mai mult de câțiva pași.
– Și dacă se-ndepărtau, ce se-ntâmpla?
– Păi cam despre asta e vorba în carte. Dacă separai pe cineva de daimon, nu era deloc bine…
– Păi vezi? Și tu vrei să mă separi de Puggle… De ce nu era bine să-i separi?
– Mă rog, pentru răii din carte ar fi fost bine. Că fără daimoni, oamenii ar fi fost mai ușor de controlat.
– Adică ar fi stat cuminți în casele lor?
– Of, Francisca, nu de asta era vorba… Fără daimoni s-ar fi transformat în roboți. Și-atunci ar fi putut umbla pe-afară cât vor, da’ ce folos…
– Și Lyra ce-a făcut?
– Și-a luat alethiometru’ și-a fugit de-acasă, să-l caute pe prietenul ei Roger, care dispăruse.
– Ce și-a luat?
– Alethiometrul era un instrument, ca un fel de busolă, care-ți putea răspunde la orice întrebare.
– Îmi iei și mie un altimetru de ăla?
– N-ai tu nevoie de-așa ceva.
– Da’ Lyra de ce-avea?
– Păi ea s-a dus la Polul Nord, că se-auzise că acolo erau copiii dispăruți. Că dispăreau foarte mulți copii. Îi furau răii…
– Și s-a dus singură? Adică numai cu Pantalon ăla?
– Pantalaimon. Nu, nu s-a dus singură. A plecat cu gipțienii, că și lor le dispăruseră copiii.
– Ăștia cine mai erau?
– Un trib care locuia pe canale, în case plutitoare.
– Și i-au găsit pe copii.
– După multe aventuri, da. Da’ n-a fost deloc ușor… Au ajuns în țara urșilor cu armură, s-au împrietenit cu o vrăjitoare zburătoare, cu un aeronaut care i-a dus cu balonul… E o poveste lungă, dar acum trebuie să te pregătești de masă, că deja am întârziat…
– Unde-am întârziat?
– Cum unde? La masă!
– Da’ după masă îmi citești cartea?
– E o carte mare, dar putem începe…
– Și-i citești și lui Puggle?
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.
