Miss Peregrine

01 iulie 2014

Trebuie să vă spun că odată ce am deschis cartea, am fost imediat captivată. În primul rând pentru că volumul arată incredibil! Nu doar datorită fotografiilor împrăștiate prin toată cartea - fotografii reale, despre care se știe că au reprezentat sursa inspirației autorului, ci și pentru designul general al romanului. Pe lângă poze, acesta conține desene, scrisori, extrase din alte cărți, iar paginile de la început și dintre capitole sunt acoperite de modele care fac ca lectura să fie una specială. Iar apoi, începe povestea aceasta care te hipnotizează și te absoarbe în ea după doar câteva pagini. Am avut la început o senzație confuză: deși știam că citesc o poveste imaginară, nu puteam scăpa de impresia că parcurg de fapt o mărturie reală. În plus, cu greu m-am obișnuit cu ideea că povestea se petrece în prezent, deși autorul subliniază foarte clar acest lucru. Dar probabil pozele vechi sunt cele care crează sentimentul acesta de confuzie la începutul poveștii.

Îl cunoaștem pe Jacob, protagonistul cărții, un adolescent normal, a cărui copilărie a fost mereu influențată de poveștile incredibile ale bunicului său și a cărui viață va fi în curând complet dată peste cap de aceleași istorisiri fanteziste. Iar acestea îl vor purta în scurt timp spre locul copilăriei bunicului său: o insulă izolată pe care se află acum ruinele unui vechi orfelinat. Însă prezentul banal, lipsit de magie începe să se împletească aici cu trecutul fermecat, iar Jacob primește infinit mai mult decât spera atunci când a pășit pentru prima dată pe insulă.

Povestea este incredibilă! Am citit-o cu sete, am savurat fiecare pagină și mi-am păstrat zâmbetul larg pe tot parcursul lecturii. Desigur, mai puțin în momentele în care suspansul te lasă cu respirația tăiată. De multe ori, cartea devine aproape amețitoare și trebuie să recunosc faptul că încă există câteva aspecte cu privire la modul de funcționare a lumii în care pășește Jacob care mi-au rămas destul de neclare.

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART