Frumusețea imperfecțiunii

de Mădălina Kruppa acum 2 ani

Asemenea nuferilor crescuți în noroi 

 

Fără nicio legătură cu Jonas și personajele din primul volum, acțiunea din Făuritoarea de albastru se petrece în altă comunitate. Oamenii trăiesc total diferit față de orașul "paradisiac" al lui Jonas - lupta pentru teritoriu și pentru mâncare se dă zi de zi, fără să existe speranța pentru o viață mai îndestulată. Doar cei puternici și bogați au puterea de a decide destinele și a face dreptate atunci când e cazul. Fiecare familie are mulți copii, bărbații sunt cei care stabilesc ordinea, iar mizeria domnește peste tot. Cu toate acestea, în comunitate se nasc din când în când copii înzestrați cu daruri divine, comparați de către ceilalți cu vrăjitoarele, a căror misiune nu ne este spusă, dar sunt observați atent și îndrumați să lucreze pentru cei cu drept de decizie.

 

Povestea Kirei e povestea talentului ei incredibil pentru brodat, a rapidității degetelor ei de copil, capabile să înfăptuiască minuni pe o simplă bucată de pânză. Dar e și povestea lui Thomas, un talentat cioplitor și a lui Jo, o cântăreață mult prea mică pentru măsura harului ei. Cei trei ajung să trăiască în aceeași clădire opulentă, singura din oraș, unde membrii consiliului le asigură un trai mult mai bun decât aveau acasă în schimbul muncii lor, pusă în slujba marii Adunări, care avea loc în fiecare an. Un fel de serbare pentru pleavă, un mic motiv de bucurie în viețile mohorâte. 

 

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi