„Eleanor & Park” de Rainbow Rowell

31 august 2015

Romanul Eleanor & Park urmărește povestea, deloc surprinzător, a lui Eleanor și a lui Park. Eleanor este dată afară din casă, iar apoi se întoarce să trăiască împreună cu mama, frații și tatăl ei vitreg. Astfel, nevoită să renunțe la tot trecutul ei confortabil, Eleanor ajunge într-un oraș nou unde este nevoită să se înscrie la o școală nouă, unde toată lumea pare s-o urască, să-i poarte pică și să n-o accepte. Bine, sincer, chiar e dramatic ce se petrece aici. Eleanor este la propriu luată în râs de colegii ei, atât pentru aspectul ei fizic mai diferit, cât și pentru faptul că era mai tăcută și mai ciudățică. Nu am putut să nu mă gândesc la faptul că, în ziua de astăzi, de fapt chiar se întâmplă multe lucruri de acest gen, la orice școală din țară și din afara țării. O problemă de actualitate, ”bullying”-ul poate avea efecte devastatoare asupra psihicului unui copil în formare, care abia își descoperă caracterul, principiile și valorile. Bine, aici nu este cazul atât de potențat, însă problema încă rămâne. Astfel, Eleanor se retrage în carapacea sa și norii se lasă peste lumea ei în care speranța moare, dar totul parcă ia o întorsătură neașteptată (chiar dacă nu din prima) atunci când îl cunoaște pe Park, un tip cu care-și împarte locul în autobuz și de care, încetul cu încetul, se apropie. Acest băiat tăcut, Park, cu o mamă a căror replici chiar te fac să zâmbești, reprezintă un colac de salvare pentru Eleanor. Dacă la început aceștia împart locurile în autobuz, zâmbindu-și timid, cu timpul încep să se apropie și să împartă chiar și muzica și benzile desenate ale lui Park. O frumoasă prietenie se conturează între aceste două suflete puerile, și, totuși, în sufletul lui Eleanor fluxurile și refluxurile încă nu s-au retras în totalitate. Cu siguranță, această fată ascunde ceva dincolo de zâmbetul ei aparent!

 

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART