Batman: Conclavul Bufnițelor – scrânteala liliacului în zodia cucuvelei

20 septembrie 2020

Se înfiripă o tradiție la Galaxia 42: să ne entuziasmăm la fiecare apariție Batman, fie că îl privește direct pe supereroul-liliac (vreun film ori bandă desenată), fie că are legătură doar conjunctural cu Gotham-ul lui Bruce Wayne (filmul lui Todd Philips, de exemplu). Așa că nu mică ne-a fost bucuria atunci când am văzut că Editura Art urmează să publice continuarea de la Batman: Conclavul Bufnițelor (Batman: The Court of Owls) – apărută la noi în 2017 în traducerea lui Cristian Lăzărescu – adică Batman: Orașul bufnițelor (Batman: The City of Owls) – partea a doua din noile aventuri (când sângeroase, când schizoide) ale lui Bruce Wayne.

Pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu noua colecție DC, cele două romane grafice menționate fac parte din reboot-ul numit The New 52, o rescriere a întregului multivers (după ce Flash se întoarce în timp și schimbă continuitatea universului), care a început în 2011. Practic, oamenii deștepți din spatele benzilor desenate cu Batman, Superman, Green Lantern, etc. au decis să oprească toate seriile pe care le aveau în acel moment și să le relanseze într-o nouă cheie, adaptate narativ vremurilor în care trăim – cam ce ar fi trebuit să facă și divizia Hollywood, care însă a preferat să urmeze modelul Marvel (da, despre tine vorbim, Joss Whedon!).

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART