Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

Timothée de Fombelle

Preţ: 33 lei
Disponibilitate: Disponibilă
Votează cartea:
Un fabulos roman de aventuri

Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

“Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

“Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle
de Alina

Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte mai ales din cauza ispititoarei descrieri de pe copertă. Am crezut că voi avea parte de o poveste magică, ceva ce mai întâlnisem în cărțile scrise de Holly Black sau Carrie Jones. Iar faptul că era trec...

citește mai mult

Recenzie: Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle
de Jay

Începutul cărții a fost puțin haotic și datorită schimbării timpului, locului și perspectivei narațiunii în fiecare capitol, a durat ceva (mai exact cam primele 60 de pagini) până am înțeles cât de cât ce se întâmpla. Pe măsură ce citeam mai mult, cu...

citește mai mult